Sfințirea bisericii Spitalului Județean din Timișoara

În Duminica a doua după Rusalii numită și a „Sfinților Români” va avea loc la Timișoara sfințirea bisericii cu hramul „Sfinții Doctori fără de arginți” din incinta Spitalului Județean Timiș, potrivit mitropolia-banatului.ro.

Slujba de târnosire a noului lăcaș de închinare și Sfânta Liturghie vor fi oficiate de către Preasfințitul Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, începând cu ora 9:30. La sfintele slujbe vor participa reprezentanți din partea instituției medicale și credincioși care au contribuit la ridicarea sfântului lăcaș. Totodată, sunt așteptați și timișoreni de la mai multe parohii din orașul de pe Bega.

Proiectul noului sfânt lăcaș este copia exactă a unei biserici vechi din lemn din satul Ribicioara de Sus, Hunedoara, demolată în 1990, cu dimensiunile reduse cu 25% . Materialele recuperate din acea biserică au fost folosite la începutul construirii mănăstirii din satul Crișan – Hunedoara. Construirea ei în Timișoara a adus satisfacție și foștilor locuitori ai satului Ribicioara , desființat din anii 1960, care astăzi locuiesc majoritatea în Timișoara și în satele din cuprinsul județului Timiș. Cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Nicolae, Mitropolitul Banatului, slujbele religioase la biserica din incinta Spitalului Județean sunt oficiate de către preotul misionar Cosmin Dan.

Comentarii Facebook


Știri recente