Sfințirea Bisericii Sfântul Mare Mucenic Pantelimom din Botoșani

Biserica Ziua Crucii și Sfântul Mare Mucenic Pantelimom din Botoșani a fost sfințită astăzi, 31 iulie 2011, de Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei și de Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, după cum ne informează Constantin Ciofu, Redactor Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

Pe un podium special amenajat, cei doi ierarhi au săvârșit alături de un sobor de preoți și diaconi Sfânta Liturghie. Înalt Preasfințitul Teofan a adresat un cuvânt de învățătură în care a explicat semnificațiile Evangheliei citită astăzi în care se relatează vindecarea celor doi orbi. În același timp, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a făcut referire la rostul construirii unei biserici.

„Prin biserică Domnul Hristos ne vindecă de orbire, de influența duhurilor rele care vin prin păcat asupra noastră. Biserica este spațiu de tămăduire de boala de a nu avea ochi sufletești. Biserica ne arată că ochii noștri trebuie îndreptați spre cer pentru a-L vedea pe Dumnezeu. Biserica este spațiu în care suntem vindecați de muțenie pentru că gura noastră este chemată să propodăduiască adevărul în orice împrejurare”, a spus IPS Teofan.

La final, au fost acordate mai multe distincții de vrednicie persoanelor care au susținut ridicarea Bisericii cu hramurile „Ziua Crucii” și „Sfântul Mare Mucenic Pantelimom”. Cei peste 1000 de credincioși prezenți la slujbă au trecut prin sfântul altar și s-au închinat sfintei mese. Părintele Lucian Leonte, protopop al Protopopiatului Botoșani, a citit Hrisovul de sfințire în care a amintit că piatra de temelie a bisericii târnosite a fost pusă în anul 2004 de PS Calinic Botoșăneanul, ctitorul principal fiind domnul Dumitru Munteanu, epitropul parohiei, cel care a îndrumat lucrările de execuție. La ridicarea acestui sfânt lăcaș au mai contribuit credincioșii din parohie și din Botoșani, precum și autoritățile locale și centrale. Părintele paroh Ioan Iordachi a mulțumit celor doi ierarhi pentru că au târnosit sfântul lăcaș în care slujește, remarcând necesitatea ridicării unei biserici și amintind de lucrările la pictură care vor fi demarate în perioada următoare.

Comentarii Facebook


Știri recente

Episcopia Canadei: Conferințele Postului Mare, online

Episcopia Ortodoxă Română a Canadei vă invită la seria de întâlniri duhovnicești „Conferințele Postului Mare 2021 – «Prin ușile pocăinței spre bucuria Învierii»”. Întâlnirile vor fi transmise online (via Zoom/Facebook) în primele cinci duminici ale…