Sfințirea bisericii Sfânta Treime și Buna Vestire a Schitului Nifon din județul Neamț

Înaltpreasfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a sfințit astăzi, 18 septembrie 2011, Biserica ‘Sfânta Treime’ și ‘Buna Vestire’ a Schitului Nifon, ce aparține de Mănăstirea Secu, din județul Neamț. La acest eveniment au participat peste 2000 de credincioși din toată Moldova.

Înaltpreasfințitul Teofan a adresat un cuvânt de învățătură spre finalul slujbei. Arhim. Vichentie Amariei, starețul Mănăstirii Secu a primit Crucea Moldavă, iar ierom. Veniamin Movileanu, egumenul Schitului Nifon a fost hirotesit protosinghel.

Mai multe persoane care au sprijinit la ridicarea ansamblului mănăstiresc al Schitului Nifon au primit din partea Înalt Preasfințitului Teofan distincții de vrednicie. Părintele arhimandrit Vichentie Amariei a oferit sponsorilor Schitului Nifon diplome de ctitorie. Înaltpreasfințitul Teofan a citit apoi o rugăciune de dezlegare.

Schitul Nifon s-a ridicat pe locul unei alte așezări monahale, lucrările începând cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul BOR, pe vremea când arhipăstorea ca Mitropolit al Moldovei și Bucovinei.

Comentarii Facebook


Știri recente