Înalt Preasfințitul Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, va oficia sâmbătă, 25 iunie 2011, slujba de sfințire a Bisericii ‘Duminica Tuturor Sfinților’ a Schitului Șinca Nouă, județul Brașov, informează Ziarul Lumina, Ediția de Transilvania. După sfințirea lăcașului de cult, IPS Laurențiu va oficia Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți, din care vor face parte pr. arhim. Visarion Joantă, exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului, pr. arhim. Ilarion Urs, exarh cultural, pr. protos. Matei Bilauca, stareț al Schitului Șinca Nouă.
Schitul a fost înființat la inițiativa primarului din Șinca Nouă, Dumitru Flucuș, a preotului paroh Sorin Suciu, dar și a credincioșilor din parohie, pe locul unei foste mănăstiri dărâmate acum 250 de ani, după cum a precizat starețul lăcașului de cult, protos. Matei Bilauca. ‘Locul a rămas în conștiința credincioșilor ca fiind Lunca Mănăstirii. Încă de pe vremea comuniștilor, de mai bine de 20 de ani s-a dorit să se marcheze locul acesta și s-au gândit credincioșii să pună o cruce.’ Apoi, cineva de prin părțile Făgărașului a alcătuit un doctorat despre mănăstirile dărâmate de Bucow, ‘a ajuns la Arhivele Statului din Budapesta, unde s-a găsit o hartă cu toate mănăstirile din Țara Făgărașului, dărâmate de tunurile generalului Bucow’, a mai precizat părintele stareț.
Apoi s-au făcut săpături arheologice la crucea pusă de credincioși și s-au ‘descoperit ruinele vechii biserici a mănăstirii care era zidită în piatră, s-au găsit și bucăți de frescă, acestea au fost luate și depozitate în coșuri speciale pentru a nu se deteriora, iar în următorii trei ani s-a lucrat la aceste ruine care astăzi sunt scoase la lumină’, a spus pr. stareț Matei Bilauca.
După ce s-au găsit urmele vechii mănăstiri s-a înfiripat ideea de reînființare a mănăstirii. Primarul, preotul paroh și credincioșii ‘au făcut o cerere către Mitropolia Ardealului, Înalt Preasfințitul Laurențiu a aprobat, în 2009, iar în luna iunie acest an se împlinesc doi ani de când s-a sfințit locul’, a spus pr. stareț, care a adăugat că de atunci s-a ridicat ‘un paraclis unde se va târnosi acum Sfânta Masă, închinată Sfintei Anastasia Romana, prăznuită în 29 octombrie, și Sfântul Ierarh Nectarie, din 9 noiembrie. Lângă paraclis s-au mai ridicat cinci chilii, bucătărie, trapeză și cancelarie’.
‘În hotarul actual al satului au existat cel puțin trei vetre mănăstirești, iar două dintre ele au fost distruse, asemenea majorității mănăstirlor, de către tunurile generalului Bucow’, a precizat pr. arhimandrit Visarion Joantă, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sibiului, care a adăugat că prin schitul de la Șinca Veche este reluată vechea tradiție monahală din Țara Făgărașului.