Sfințirea bisericii românești din Genova

În localitatea italiană Genova a avut loc ieri, 30 octombrie, sfințirea altarului Bisericii ortodoxe românești ‘Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir’. După cum ne informează Ziarul Lumina, slujba de târnosire a fost săvârșită de un sobor de ierarhi format din Înalt Preasfințitul Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale și Meridionale, Preasfințitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, și Preasfințitul Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, alături de mai mulți preoți și diaconi din Italia și România.

În aceeași zi, biserica românească și-a sărbătorit și ocrotitorul. Înainte de Sfânta Liturghie a avut loc sfințirea altarului, prin punerea sfintelor moaște în piciorul Sfintei Mese și ungerea cu Sfântul și Marele Mir. Printre invitați s-au aflat și Eminența Sa, Cardinalul Angelo Bagnasco, Arhiepiscop și Mitropolit catolic de Genova și președintele Conferinței Episcopale Italiene, precum și reprezentanți ai autorităților române și italiene. După slujbă nu a lipsit nici tradiționala agapă frățească, în cadrul căreia a fost organizată o expoziție de icoane realizată de mai mulți pictori români din comunitate.

Biserica Parohiei ortodoxe românești ‘Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir’ a fost primită în 2006 din partea Arhiepiscopiei catolice din Genova, în vremea cardinalului Tarcisio Bertone, actualul secretar de stat al Vaticanului, care a înțeles nevoile comunității ortodoxe române și a împrumutat spre folosință biserica, pentru o perioadă de 40 de ani. Până la acel moment, slujbele nu se țineau în același loc, pentru că parohia nu deținea nici un imobil.

După ce biserica a fost dată în folosința parohiei românești, ea a trecut prin mai multe lucrări de reamenajare și renovare, care au durat aproape un an și jumătate. Pentru că adăpostește moaștele Sfintei Mucenițe Ecaterina, dăruite românilor de Arhiepiscopia catolică, biserica este cunoscută în zonă drept Biserica ‘Santa Caterina’ și a devenit în scurtă vreme un punct de referință pentru cei aproape 5.000 de români care trăiesc în Genova și în întreaga regiune Liguria. ‘Acum doi ani a avut loc sfințirea catapetesmei, săvârșită de Preasfințitul Siluan, Episcopul ortodox român al Italiei. Din cauza unei inundații care a afectat acum un an biserica românească, aceasta a trebuit să treacă din nou prin lucrările de renovare, drept care, cu ocazia hramului și cu acordul reprezentanților Arhiepiscopiei catolice, s-a hotărât sfințirea altarului’, a declarat părintele Constantin Filip, protopop de Liguria și parohul bisericii românești din Genova.

Comentarii Facebook


Știri recente