Sfințirea bisericii Parohiei „Mihail Kogălniceanu”, din Sebeș

Biserica cu hramul „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul” a Parohiei „Mihail Kogălniceanu” din Sebeș, județul Alba, a fost astăzi, 24 octombrie, sfințită. Slujba de târnosire a fost oficiată de Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei. Înaltpreasfinția sa a oficiat, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, și Sfânta Liturghie. Răspunsurile au fost date de corul de copii al parohiei, informează TRINITAS TV.

„Așezată în inima cartierului Mihail Kogălniceanu și ctitorită prin osârdia părintelui prof. George Remete și a celor ce l-au sprijinit, aduce mult har și binecuvântare în acest cartier. Ceea ce am vrea să subliniem este faptul că în această biserică se adună, mai ales, tinerii și copiii. Aceștia participă la Sfânta Liturghie cu glasurile lor frumoase”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Andrei.

Parohia Mihail Kogălniceanu din municipiul Sebeș a fost înființată în anul 2000, slujindu-se inițial într-o biserică din lemn, ridicată de monahii de la Mănăstirea Poșaga. Aceasta a fost renovată și extinsă anul trecut fiind finalizată și pictura.

La Sfintele Slujbe au participat numeroși credincioși care, potrivit tradiției au putut trece prin Sfântul Altar.

Comentarii Facebook


Știri recente