Sfințirea bisericii parohiale din satul Valea, jud. Dâmbovița

Duminicã, 28 Septembrie 2008, va avea loc târnosirea bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, din satul Valea, comuna Pietrari, moment spiritual deosebit de important pentru credincioșii din Arhiepiscopia Târgoviștei.

Slujba târnosirii și, apoi, Sfânta Liturghie, vor fi oficiate de către Înaltpreasfințitul Dr. NIFON, Arhiepiscopul și Mitropolitul Târgoviștei, care a sprijinit și a binecuvântat această frumoasă inițiativă.

Invităm credincioșii să participe în număr cât mai mare la acest eveniment, începând cu ora 8.30.

Biroul de Presă al Arhipiscopiei Târgoviștei

Comentarii Facebook


Știri recente