Sfințirea bisericii Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul din Moinești

În Duminica a doua după Sfintele Paști, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, va oficia slujba de sfințire a bisericii cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din cartierul Micleasca, orașul Moinești, după cum ne-a menționat părintele Constantin Gherasim, inspector pe probleme de tineret și mass-media al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului.

Piatra de temelie a acestui lăcaș de rugăciune a fost pusă în anul 1999. Cu mila lui Dumnezeu, preotul paroh Palade Vasile, ajutat de enoriașii, întreprinderile și autoritățile locale, a construit demisolul bisericii unde s-a început a se sluji din ziua Sfântului Spiridon a anului 1999, când s-a oficiat și prima Sfântă Liturghie. În ziua de 20 mai 2003 au început lucrările de construcție la biserica mare.

Construită în stil moldovenesc, cu o turlă deasupra naosului, din lemn de stejar la temelie, iar restul din lemn de brad. În interior, pereții au fost tencuiți după care au fost împodobiți cu pictură neobizantină, pe frescă. Pictura s-a finalizat în data de 1 septembrie 2006. Exteriorul a fost îmbrăcat în lambriu de lemn de brad, iar fațada a fost pictată.

Comentarii Facebook


Știri recente