Sfințirea bisericii din Holbav, județul Brașov

Biserica Ortodoxă s-a aflat în Duminica a XII-a după Rusalii. În această zi, Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Holbav, Protopopiatul Bran Zărnești, județul Brașov a fost resfințită. Mitropolitul Ardealului, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi a oficiat slujba de târnosire, Sfânta Liturghie fiind săvârșită pe o scenă amenajată în curtea lăcașului de cult.

După cum informează TRINITAS TV, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Laurențiu a declarat: „I-am mulțumit Bunului Dumnezeu pentru această minunată sărbătoare și am binecuvântat pe credincioșii care au venit să se închine la altarul nou zidit, la biserica care a îmbrăcat haină de mireasă în interior, precum și în exterior, în așa fel încât ea să devină un permanent izvor de apă vie pentru fiecare dintre cei care sunt însetați după Hristos”.

La finalul Sfintei Liturghii preotul paroh a primit distincția de iconom.

Lăcașul de cult a fost ridicat între anii 1861-1863 de credincioșii parohiei Holbav și este construit din cărămidă în formă de navă. A fost pictat în tehnica frescă în anul 1958, de către pictorul Toma Condrea.

Comentarii Facebook


Știri recente