Sfințirea Bisericii din curtea Spitalului Județean Vâlcea

A fost sfințită astăzi, 5 septembrie, și Biserica parohială din curtea Spitalului Județean din Râmnicu Vâlcea, informează TRINITAS TV. Slujba de târnosire și Sfânta Liturghie au fost oficiate de Preasfințitul Părinte emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului. La eveniment a fost prezent și chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Gherasim.

„Biserica de aici primește mai întâi pe cei aflați în suferință care vin pentru câteva zile sau mai multe zile aici în Spitalul de alături unde doresc să-și dobândească sănătatea trupească, însă aceasta nu este de ajuns dacă nu se completează cu sănătatea sufletească. Iar rugăciunile pe care Biserica le-a alcătuit și preoții le rostesc împreună cu credincioșii, tocmai prin aceste rugăciuni dorim să dobândim sănătate și sufletească și trupească”, a spus Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului.

La slujbă au participat câteva mii de credincioși. Biserica din curtea Spitalului județean Vâlcea are hramul „Sfânta Muceniță Filofteia”.

Comentarii Facebook


Știri recente

Mănăstirea Mușinoaele are un nou stareţ

Ieromonahul Sofronie Nechita este noul stareţ al Mănăstirii Mușinoaele din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Părintele a fost prezentat obştii duminică de Înaltpreasfinţitul Părinte Ciprian, care şi-a exprimat convingerea că noul stareţ va continua cu aceeași…