Credincioșii din comuna vrânceană Tătăranu au un nou lăcaș de cult. Înaltpreasfințitul Părinte Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei, a târnosit duminică, 4 septembrie, Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din localitatea Bordeasca Veche, informează TRINITAS TV. Chiriarhul a oficiat și Sfânta Liturghie împreună cu un sobor de preoți și diaconi.
„Fie ca rugăciunile ce s-au înălțat în această biserică să vă ajute tuturor pentru sănătate, bunăstare și pentru mântuirea sufletească. Vă îndemn în continuare să sprijiniți pe părintele paroh în lucrările pe care le va face și de acum înainte, împodobind această biserică cu pictură nouă în tehnica fresco”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Epifanie.
Biserica a fost ridicată în apropierea vechiului lăcaș de cult al parohiei. Lucrările de zidire au început în anul 2002.
La slujbe au participat credincioși din parohie și din împrejurimi care au putut trece, cu acest prilej, prin Sfântul Altar. Cu prilejul târnosirii, pentru activitatea depusă în parohie, părintele paroh a fost distins cu rangul de iconom, iar binefăcătorii lăcașului de cult au primit distincții eparhiale.