Sfintirea Bisericii ‘Adormirea Maicii Domnului’ din Portland

IPS Arhiepiscop Nathaniel si PS Episcop Irineu, de la Episcopia Ortodoxa Romana din America, vor oficia sambata, 29 aprilie 2006, la Portland, SUA, slujba de sfintire a Bisericii ortodoxe romane ‘Sfanta Maria’ din localitate, informeaza Romanian Global News. Programul acestui eveniment extrem de important pentru credinciosii bisericii si membrii comunitatii romanesti din Oregon va incepe la orele 09.00, cu intampinarea celor doi ierarhi, si va fi urmata la orele 09.30 de slujba propriu-zisa de sfintire a Bisericii ‘Sfanta Maria’, din care va face parte Sf. Liturghie arhiereasca, un cuvant al inaltilor ierarhi si scurte alocutiuni. Serviciul religios va fi succedat de o agapa care va avea loc de la orele 13.30, in sala de festivitati a Bisericii ortodoxe antiohiene ‘Sfantul Gheorghe’. Cei doi episcopi vor mai ramane in mijlocul credinciosilor romani si duminica, 30 aprilie 2006, cand se va oficia din nou Sf. Liturghie arhiereasca, incepand cu orele 10.00, urmata de o masa festiva care va avea loc in sala sociala a Bisericii ‘Sfanta Maria’ din Portland, Oregon.

Comentarii Facebook


Știri recente