Sfințire de troiță în Parohia Frumușica din Protopopiatul Hârlău

În Parohia Frumușica, Protopopiatul Hârlău, a avut loc duminică, 19 august 2012, sfințirea unei troițe. Slujba a fost oficiată de un sobor de patru preoți din comuna Frumușica, în prezența autorităților locale și a credincioșilor, informează Ziarul Lumina, Ediția de Moldova.

La final, au fost oferite diplome de ctitor celor care au sprijinit lucrările de construcție la troiță. Părintele paroh Ioan Florin Vamanu a relatat că noua construcție, așezată la răspântie de drum, este un mic paraclis în interiorul căruia este pictată icoana Deisis: ‘Construcția noii troițe din Frumușica a început în luna aprilie a anului 2011, fiind ctitorită de familia Mihai și Maria Foca din localitatea Vlădeni Deal-Frumușica. Printre donatori amintim pe Catinca Plăcintă, care a donat terenul pentru locul de rugăciune, și pe Iulian Sederovici, care a oferit o donație. Ne-am dorit ca în comuna Frumușica să avem o troiță care să fie o mărturie a credinței noastre ortodoxe, mai ales că este amplasată în centrul localității, lângă sediul Primăriei Frumușica’.

Credincioșii au primit la final câte un pachet cu alimente.

Comentarii Facebook


Știri recente