Sfințire de biserică în Parohia Târlele Filiu, Brăila

Credincioșii Parohiei Târlele Filiu, Protopopiatul Făurei, județul Brăila, au participat duminică, 23 septembrie 2012, la resfințirea bisericii parohiale din localitate, cu hramul ‘Sfântul Ierarh Nicolae’. Slujba a fost oficiată de către Înalt Preasfințitul Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, informează Ziarul Lumina.

Cu acest prilej, biserica parohială a primit și un nou hram: ‘Sfântul Cuv. Mc. Dometie Persul’, sărbătorit în fiecare an la 7 august. Pentru merite deosebite, preotul paroh a primit distincția de sachelar. De asemenea, au fost acordate o serie de diplome – act de prețuire – care au evidențiat jertfelnicia ctitorilor, a autorităților locale, dar și a credincioșilor.

Construcția acestei biserici a început în anul 1936, cu sprijinul substanțial al familiei Nicolae Moroianu, în anul 1938 terminându-se și turla pe naos. Documentele atestă faptul că, deși nepictat, noul lăcaș de cult a fost sfințit pentru prima dată la 21 aprilie 1940, în Duminica Floriilor. În anul 2001 au început lucrări de consolidare și reparații la interior și exterior, acum biserica fiind înveșmântată în pictură tehnica fresco realizată de către pictorul Gheorghe Gurău din Brăila.

După Sfânta Liturghie, Arhiepiscopul Dunării de Jos, însoțit de întreg soborul de preoți slujitori au vizitat Muzeul ‘Arhim. Dometie Manolache’, care se află în centrul parohiei, în apropierea bisericii. Muzeul a fost fondat de frații părintelui Dometie, strălucit duhovnic al neamului și iubit fiu al satului, în casa părintească și a fost deschis de către chiriarhul Dunării de Jos. În camerele destinate muzeului se regăsesc colecții de fotografii familiale, diplome de studii în xerocopii, cărți, un veșmânt preoțesc, icoane și obiecte artizanale. Aici a fost oficiată o slujbă de pomenire, în prezența membrilor familiei, care au donat bisericii nou-sfințite cele 12 Minee pentru întregul an liturgic.

Evenimentul s-a încheiat cu tradiționala agapă creștinească, membrii Consiliului și Comitetului parohial pregătind pachete cu alimente pentru 450 de persoane, atât credincioși participanți, cât și persoane bolnave, nedeplasabile, aflate în evidențele speciale ale parohiei.

Comentarii Facebook


Știri recente