Sfințire de biserică în cartierul bucureștean Titan

Parohia Înălțarea Sfintei Cruci din cartierul bucureștean Titan organizează duminică, 20 iulie, cu ocazia hramului, târnosirea noii biserici precum și punerea pietrei de temelie a unui complex socio-diaconal.

Slujba de sfințire precum și cea a Sfintei Liturghii vor fi oficiate de către Preasfințitul Varsanufie Prahoveanul iar cuvântul de învățătură va fi rostit de către Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.

Preot Ilie Costescu, parohul sfântului lăcaș, a menționat că biserica beneficiază de toate dotările oferite de tehnica modernă, singura lucrare care mai necesară fiind pictarea bisericii, care va fi realizată folosind tehnica fresco.

Sărbătoarea va continua cu punerea pietrei de temelie la complexul socio-diaconal Sf. Andrei, așezământ care va avea ca scop ajutorarea bătrânilor și copiilor pe plan social, cultural și medical.

Festivitățile de la parohia Înălțarea Sfintei Cruci din Capitală se vor încheia cu o agapă pentru 400 de persoane și cu împărțire de pachete cu alimente pentru cei nevoiași.

Sursa: TRINITAS TV

Comentarii Facebook


Știri recente