„Sfinții Trei Ierarhi au contribuit la menținerea unității Bisericii prin afirmarea unității de credință”

Astăzi Biserica Ortodoxă cinstește pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Despre viața și învățăturile lor sfinte și despre contribuția acestor trei mari dascăli la formularea Mărturisirii de Credință de la cele două Sinoade Ecumenice și a mărturisirii dogmei trinitare ne-a vorbit părintele profesor dr. Ștefan Buchiu, decanul Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din București.

Părinte profesor, vă rugăm la început să ne vorbiți despre importanța operei Sfântului Vasile cel Mare pentru apărarea și fundamentarea teologiei trinitare.

Sfântul Vasile cel Mare, ca teolog și ierarh al Bisericii, a trebuit să intre în lupta de apărare a dreptei credințe, deoarece în acea perioadă Biserica se confrunta cu erezia ariană. Primul care a luptat împotriva acestei erezii a fost Sfântul Atanasie cel Mare, la Sinodul I Ecumenic. Deși învins în această fază, arianismul a reapărut în forma pnevmatomahică, adică a luptătorilor împotriva Duhului Sfânt. Sfântul Vasile cel Mare s-a angajat prin predicile sale și prin opera sa să apere dumnezeirea Duhului Sfânt și în același timp și dumnezeirea Fiului. A scris o lucrare deosebit de importantă până astăzi, „Despre Duhul Sfânt”, în care, pe baze biblice și ale Sfintei Tradiții, argumentează și demonstrează că Duhul este de o ființă cu Tatăl și de o ființă cu Fiul. Sfântul Vasile arată pentru prima dată că noi îl cunoaștem pe Dumnezeu doar în lucrările Sale, care ajung până la noi și pe care le putem observa atât în creație cât și în providență, în univers și în om.

Rolul ierarhului în apărarea credinței ortodoxe

Vorbiți-ne despre Cuvântările teologice ale Sfântului Grigorie de Nazianz ,prin care s-a reușit reînvierea cetății Constantinopolului după 40 de ani de arianism!

Ca și Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie de Nazianz a intrat în focul disputelor de atunci, să ia apărarea dreptei credințe și să participe la formularea teologică a dogmei Sfintei Treimi. În cele „Cinci Cuvântări Teologice” rostite în capela Sfintei Învieri din Constantinopol, el tratează despre modul în care trebuie făcut teologie, despre Dumnezeu în ființa Sa, în cartea a treia și a patra vorbește despre Fiul lui Dumnezeu Întrupat, iar în în ultima carte vorbește despre Duhul Sfânt, demonstrând cu temeiuri biblice, dar într-o formulare filosofică specifică timpului său, că cele trei persoane sunt de o ființă. Aceste cuvântări au avut un impact foarte mare asupra credincioșilor capitalei Imperiului Bizantin, încât i-au determinat, în majoritate, să renunțe la arianism. Sfântul Grigorie de Nazianz a dat dovadă că un ierarh poate fi extrem de folositor în restabilirea credinței ortodoxe și în apărarea ei.

Cum putem înțelege taina comuniunii Sfintei Treimi

Care este importanța operei exegetice a Sfântului Ioan Gură de Aur pentru mărturisirea și propovăduirea Sfintei Treimi?

Deși nu s-a ocupat în special de dogma Sfintei Treimi, care deja era stabilită prin contribuțiile Părinților capadocieni, Sfântul Ioan Gură de Aur, care pune un accent deosebit pe demonstrarea modului în care Dumnezeu intervine și lucrează prin pronia Sa asupra Bisericii, asupra vieții credincioșilor, s-a referit în primul rând la Fiul care poartă grijă de toți și îi cheamă pe toți la refacerea comuniunii. În toate predicile sale exegetice, în special în comentariul la Evanghelia după Matei și la cea după Ioan, când ajunge la texte trinitare demonstrează cu multă vigoare dumnezeirea celor Trei Persoane și mai ales unitatea lor. Faptul care demonstrează cel mai mult caracterul treimic al Persoanelor Dumnezeiești, pe care l-a urmărit Sfântul Ioan Gură de Aur, este accentul pe doctrina socială a Bisericii. Nu putem înțelege taina comuniunii Sfintei Treimi dacă nu facem experiența comuniunii ecleziale.

Anul acesta suntem în anul dedicat Crezului Ortodox. Explicați contribuția acestor trei mari ierarhi la formularea Mărturisirii de Credință de la cele două Sinoade Ecumenice.

La formularea Crezului, mai precis, a ultimelor articole, care a avut loc la Sinodul al II-lea Ecumenic de la Constantinopol, au contribuit efectiv Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Grigorie Teologul, prin lucrările „Despre Sfântul Duh”, „Cele cinci cuvântări teologice”, „Împotriva lui Eunomie” și „Împotriva lui Apolinarie”. Au contribuit și la menținerea unității Bisericii, prin afirmarea unității de credință. La rândul său, Sfântul Ioan, chiar dacă nu a avut o contribuție directă la elaborarea Crezului, prin faptul că a tălmăcit în predicile sale dreapta credință, respingând politeismul păgân, dar și monoteismul rigid de factură iudaică ce ignora trinitatea Persoanelor, contribuie la încreștinarea culturii sale.

Cum putem astăzi, prin limbajul vremii, să mărturisim dogma trinitară pe înțelesul credincioșilor noștri? În ce măsură discursurile Părinților – în cazul nostru, ale Sfinților Trei Ierarhi – sunt actuale?

Trebuie să considerăm o cerință misionară și pastorală a Bisericii, în vremea de astăzi, cunoașterea limbajului cultural al epocii, astfel încât și teologii de la catedră, și preoții de la amvon să poată mijloci adevărul Sfintei Evanghelii pe înțelesul credincioșilor. Trebuie să cunoaștem bine filosofia vremii noastre, pentru că acest limbaj este folosit de intelectuali și este necesar să folosim limbajul, dar nu și conținutul sau structura filosofică, pentru că dacă am folosi o structură sau alta filosofică am înregimenta revelația acelei structuri. Avem voie doar limbajul să-l folosim, pentru că este cunoscut, dar să-l umplem cu conținutul revelat al Sfintei Scripturi și al Tradiției apostolice. Pe de altă parte, trebuie să cunoaștem și noi, dar și credincioșii noștri, chiar dacă mai puțin, filosofia antică, cea platoniană și aristotelică, de care s-au folosit Sfinții Părinți pentru a înțelege orizontul lor, nu numai teologic, ci și cultural. Și dacă au fost înțeleși Sfinții Părinți la vremea aceea, înseamnă că sunt și astăzi actuali, dar ne revine nouă teologilor sarcina de a-i „traduce”, de a-i explica în limbajul culturii de astăzi. Nu există astăzi o cultură mai săracă decât atunci, ci o cultură diversă. Și atunci noi, fără să adaptăm conținutul Evangheliei la cultură, trebuie să-l mediatizăm prin limbajul de astăzi, folosind tot ce are cultura umană mai bogat și mai semnificativ.

„Teologia trebuie să fie o invitație la rugăciune”

Cum reușește școala teologică de astăzi, care îi are ca păstori, ca ocrotitori pe acești mari dascăli și ierarhi ai Ortodoxiei, să îmbine discursul academic cu teologia vie a Părinților Bisericii?

Geniul Sfinților Părinți a fost capacitatea de a rămâne întru totul fideli adevărului Sfintei Scripturi, cu putința de a-l exprima plenar, iar pe de altă parte au avut și un geniu duhovnicesc, pentru că nu au trădat duhul rămânând la literă, pentru că telogia lor, deși este extrem de înaltă, pe alocuri chiar savantă, este și rămâne în același timp duhovnicească. Explicația vine din faptul că au elaborat teologia într-o manieră personalistă. Au plecat de la persoana Mântuitorului Hristos, de la Persoanele Sfintei Treimi în ge-neral. Dimensiunea duhovnicească a telogiei înseamnă perceperea dimensiunii prezenței personale a lui Hristos. Teologia de astăzi are o dublă sarcină, iar noi încercăm să ne ridicăm la înălțimea acestor exigențe, păstrând atât caracterul de știință a teologiei, dar în același timp de știință duhovnicească, pentru că adevărul suprem sunt Persoanele Sfintei Treimi, despre care trebuie să știm și să explicăm pe înțelesul tuturor adevărul Lor și al lucrării Lor în viața Bisericii și în istoria omenirii, dar în același timp teologia noastră trebuie să fie o invitație la rugăciune, adică să aibă o notă doxologică așa cum am văzut în special la Sfântul Grigorie de Nazianz.

În final, vă rugăm, părinte profesor, să ne spuneți în ce fel Sfinții Trei Ierahi sunt model de viață, de rugăciune, de pastorație, de mărturisire pentru profesorii și pentru studenții teologi.

Ei sunt și rămân modele pentru noi fiindcă înșiși au avut în viața și activitatea lor modelul veșnic, Hristos. Profesorii și studenții, pentru a face o teologie adevărată, sunt datori să-i citească atent pe Sfinții Părinți, care sunt primii exegeți ai Sfintei Scripturi, și trebuie să avem o simțire a responsabilității Bisericii așa cum au avut-o acești trei mari sfinți ierarhi, pentru că teologia fără o responsabilitate eclezială se transformă într-o știință ruptă de viață. Pe noi nu ne inspiră doar scrisul lor, cugetarea lor teologică, ci ne inspiră și responsabilitatea eclezială pe care ei au trăit-o în modul cel mai înalt.

Interviu publicat în „Ziarul Lumina” din data de 30 ianuarie 2010 (www.ziarullumina.ro)

Comentarii Facebook


Știri recente