Sfinții Serghie și Vah cinstiți la Craiova

Astăzi, Catedrala mitropolitană „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” din Craiova și-a serbat ocrotitorii, pe Sfinții Mucenici Serghie și Vah, ale căror moaște le găzduiește, după cum informează mitropoliaolteniei.ro. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înalt Preasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi.

Peste o sută de credincioși au participat la slujba de prăznuirea a Sfinților Mucenici Serghie și Vah, ocrotitorii Catedralei mitropolitane „Sfântul Dimitrie” din Craiova. Sărbătoare a început de ieri seară prin slujba Vecerniei unită cu Litia și prin tradiționala procesiune în jurul catedralei mitropolitane cu racla în care se află părticele din moaștele: Sfântului Ierarh Nifon, Sfinților Serghie și Vah și Sfintei Mucenițe Tatiana.

Astăzi, 7 octombrie, Sfânta Liturghie a fost oficiată de IPS Părinte Irineu care le-a împărtășit credincioșilor cuvânt de învățătură. Înalt Preasfinția Sa a subliniat faptul că mucenicul este cel care se face pe sine „jertfelnic al lui Dumnezeu”. Sufletul său se găsește încredințat în mâna Creatorului care îl păstrează ca pe o podoabă de mare preț și îl așază la loc de cinste în Casa Sa cea Cerească.

La finalul slujbei, părintele arhimandrit Vladimir Dărângă, eclesiarhul catedralei mitropolitane, i-a urat IPS Părinte Mitropolit, din partea preoților, diaconilor și credincioșilor craioveni, un călduros „la mulți ani!” cu ocazia împlinirii a 20 de ani de arhierie.

Martiri pentru credință în timpul prigoanei lui Maximilian

Sfinții Mucenici Serghie și Vah, ofițeri creștini în armata imperială a lui Maximian Galeriu, care au pătimit în prima decadă a secolului al IV-lea, sunt prezentați în cele mai vechi dintre colecțiile martirice. „Acta Sanctorum” notează că Serghie era primicer al gărzilor cezarului Maximian al Orientului, iar Vah era secundul său. Apreciat de împărat, Serghie izbutise să promoveze guvernator al provinciei Augusta Eufrat pe un prieten al său, Antioh. Tocmai acest Antioh este cel care condamnă, după îndelungi stăruințe și îndemnuri la apostaziere, mai întâi pe Vah și apoi pe binefăcătorul său, Serghie, la moarte mucenicească. Mormintele și moaștele sfinților au devenit loc de pelerinaj încă din perioada primară a creștinismului, numeroase lăcașuri de cult primindu-i drept ocrotitori.

Ocrotitorii Catedralei mitropolitane din Craiova

Și în Țările Române acești sfinți s-au bucurat de o cinstire deosebită, moaștele lor aflându-se în Muntenia încă din secolul al XVII-lea. Însemnările de călătorie ale diaconului Pavel de Alep, însoțitorul patriarhului Macarie al III-lea Zaim în vizitele sale în Țările Române, confirmă că la jumătatea secolului al XVII-lea, aceste sfinte odoare se aflau depuse spre închinare în Catedrala Sfântului Voievod Neagoe Basarab din Curtea de Argeș: „Printre neprețuitele moaște ale sfinților, păstrate în această biserică, ne-am închinat la capul Sfântului Serghie și de asemenea la al lui Vach, precum și la capul lui Nifon, patriarhul Constantinopolului, care a murit la Sfântul Munte; și pe lângă acestea și la multe alte moaște”. În anul 1948, moaștele Sfinților Mucenici Serghie și Vah au fost mutate în biserica închinată Sfântului Mare Mucenic Dimitrie din Craiova, catedrală a noii mitropolii a Olteniei.

Comentarii Facebook


Știri recente