Sfinții – prietenii lui Dumnezeu

Creștinii ortodocși îi cinstesc pe sfinți pentru că ei sunt ‘cetățeni și casnici ai lui Dumnezeu’. Sfinții aud rugăciunile noastre și le poartă către Dumnezeu, fiind mijlocitori pentru noi înaintea Tronului Ceresc. Biserica Ortodoxă îi cinstește în chip deosebit, rânduind pentru fiecare o zi specială de prăznuire, slujbe speciale, rugăciuni și icoane pictate cu chipul și numele lor. O cateheză despre sfinți este bine-venită din două puncte de vedere: mai întâi, pentru a evidenția temeiurile de bază ale cinstirii lor și apoi, pentru a da un răspuns la atacurile diferitelor denominațiuni religioase.

I. Pregătirea aperceptivă.

Cultul Bisericii noastre așază într-o structură ierarhică bine determinată: adorarea pentru Preasfânta Treime, supravenerarea (supracinstirea) pentru Maica Domnului și venerarea sau cinstirea sfinților, a Sfintei Cruci, a sfinților îngeri și a sfintelor moaște. Sfinții sunt acei creștini – sau persoane alese din Vechiul Testament – prin care Dumnezeu săvârșește în chip minunat voia Sa, după cuvântul psalmistului: Prin sfinții care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru dânșii (Psalm XV, 3). Faptul că Dumnezeu alege să lucreze prin ei este dovada unei cinstiri din partea Lui, temei firesc pentru a-i cinsti și noi, oamenii, în chip deosebit. Din păcate, nu toți creștinii văd lucrurile în acest fel. De aceea o cateheză despre sfinți este bine-venită din două puncte de vedere: mai întâi, pentru a evidenția temeiurile de bază ale cinstirii lor și apoi, pentru a da un răspuns la atacurile diferitelor denominațiuni religioase.

II. Tema se va referi, așadar, la câteva dintre temeiurile cinstirii sfinților, precum și la evidențierea importanței slujirii lor în iconomia mântuirii.

III. Tratarea.

A. Temeiuri biblice. Încă din viață, sfinții au fost socotiți prietenii lui Dumnezeu, după mărturia Mântuitorului, care a zis către sfinții Săi ucenici: Voi sunteți prietenii Mei (Ioan XV, 14). Și în alt loc al Sfintei Scripturi ni se arată că sfinții sunt prietenii lui Dumnezeu: A crezut Avraam lui Dumnezeu și i s-a socotit lui spre dreptate și prietenul lui Dumnezeu s-a chemat (Iacob II, 23; Facere XV, 6).

Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, sfinții au arătat puterea lui Dumnezeu, făcând nenumărate minuni ca dovadă a trimiterii lor de către Dumnezeu. Moise (Ieșire III), ceilalți profeți (Daniel, Isaia, Ieremia, Iezechiel etc.). Apostolul Petru cunoaște gândurile lui Anania și ale Safirei (FA V,1-12), a vindecat și a făcut învieri (Tavita FA 9). De asemenea, Apostolul Pavel face multe tămăduiri (FA XX), minuni și chiar învieri din morți (Eutihie în Troa, FA XX 9-11). Sfinții intervin, mijlocesc la Dumnezeu pentru oameni și sunt părtași cu aceștia din urmă la suferință în vederea izbăvirii (Filip. I, 3-4), îndeamnă la rugăciune unii pentru alții și ei înșiși se roagă pentru toată lumea, pentru pacea comună și necesară tuturor și pentru desăvârșirea noastră (II Cor. XIII, 9). Ei sunt exemplu de mijlocire, învățând pe alții să facă la fel (II Tim. I, 3).

B. Temeiuri patristice (dogmatice, canonice, cultice):

1. Sinodul al VII-lea Ecumenic (Niceea 787) a hotărât: Noi păzim cuvintele Domnului, cuvintele apostolești și proorocești, prin care am învățat să cinstim și să preamărim, mai întâi pe cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, sfintele puteri îngerești, pe apostoli, pe prooroci, pe martirii cei măriți, pe sfinții purtători de Dumnezeu, și pe toți bărbații cei sfinți și să cerem mijlocirea lor, pentru că ei ne pot face plăcuți lui Dumnezeu, împăratul tuturor.

2. Sfântul Ioan Damaschin spune în Dogmatica sa: Trebuie cinstiți sfinții pentru că sunt prieteni ai lui Hristos, fii și moștenitori ai lui Dumnezeu… Căci cinstea dată de cei împreună robi către cei buni este dovada dragostei față de stăpânul obștesc.

3. Biserica Ortodoxă cinstește în chip deosebit pe sfinți, rânduindu-le în calendar câte o zi anuală de prăznuire, slujbe speciale la biserică, rugăciuni și icoane pictate cu chipul și numele lor. Celor mai cunoscuți dintre sfinți, precum: Maica Domnului, Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinții Apostoli, Sfinții Trei Ierarhi Vasile, Grigorie și Ioan Gură de Aur și mulți alții se bucură de un cult deosebit. Slujba lor este mai bogată cu priveghere, cu Litie și Acatist, iar sărbătorile lor se prăznuiesc cu multă evlavie. În numele sfinților mari se zidesc biserici, aceștia devenind astfel protectorii lăcașurilor și ai localităților respective.

C. Câteva precizări cu privire la obiecțiile protestanților. Protestanții, neoprotestanții și unele denominațiuni religioase resping cu desăvârșire cultul sfinților, negând posibilitatea acestora de a mijloci pentru noi. Pe baza textului din I Tim. II, 5 Pentru că unul este Dumnezeu, unul și Mijlocitorul între Dumnezeu și oameni; omul Iisus Hristos, ei susțin că nimeni altcineva, deci nici sfinții, nu pot mijloci la Dumnezeu pentru mântuirea noastră.

Dar în textul de mai sus este vorba de Mijlocitorul împăcării dintre om și Dumnezeu, omul Iisus Hristos, care prin Jertfa Sa a săvârșit mântuirea obiectivă, răscumpărarea sau împăcarea omului cu Dumnezeu. Această mijlocire a împăcării într-adevăr n-a putut-o face nimeni în afară de Iisus Hristos, și ea fost realizată odată pentru totdeauna numai de către El. Prin ea s-a dat posibilitatea fiecărui om să se mântuiască personal sau subiectiv, adică să-și poată împropria mântuirea obiectivă.

La dobândirea acestei mântuiri, în afară de harul însușit prin Sfintele Taine, sunt necesare credința și faptele bune ale creștinului, la care se adaugă și mijlocirea sfinților prin rugăciunile lor către Dumnezeu.

IV. Recapitularea:

– Cine le-a acordat mai întâi cinstire sfinților?

– Reproduceți două temeiuri semnificative pentru cinstirea lor.

– Care este locul sfinților în cultul ortodox?

V. Asocierea. Sfântul devine un atlet al lui Hristos.

El nu este nicidecum un fugar din lume, ci trăiește în mijlocul lumii, în văzul și cu știința tuturor. El nu este o ființă ascunsă, ci una care luptă și înfruntă toate asprimile vieții răvășite de realitățile timpului, pe față, cu calm și îndelungă-răbdare.

VI. Generalizarea.

Așadar, noi îi cinstim pe sfinți și aducem laudă lui Dumnezeu direct și indirect. Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne arată că cine cinstește pe sfinți, pe El Îl cinstește, căci a zis: Cine vă primește pe voi, pe Mine Mă primește (Matei X, 40).

VII. Aplicarea.

Rugăciunile sfinților înaintea lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră sunt mai bine primite, însă dacă și noi credincioșii, împodobiți cu credință și fapte bune, ne rugăm împreună cu ei, lepădându-ne de păcatele noastre. Acest adevăr îl întărește și Sfântul Ioan Gură de Aur, când spune: ‘Știind acestea, iubiților, să alergăm la mijlocirea sfinților, dar să nu ne mărginim la aceasta, ci să lucrăm și noi cum se cuvine, după pilda pe care ne-au dat-o ei’.

Surse bibliografice:

Învățătura de credință ortodoxă, EIBMO, București, 2000.

Pr. prof. dr. Isidor Todoran și arhid. prof. dr. Ioan Zăgrean, Dogmatica Ortodoxă, Ed. Arhidiecezană Cluj, 1997.

Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, Ed. Librăriei Teologice, 1938.

Arhid. prof. dr. Ioan Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe. Note și comentarii, Sibiu, 1992.

Sf. Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărătești și cuvântări de laudă la sfinți, EIBMO, București, 2006.

(Cateheză publicată în Ziarul Lumina, Ediția din data de 15 septembrie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente