Sfinții pomeniți de Biserica Ortodoxă Română în săptămâna aceasta

În această săptămână sunt pomeniți șase sfinți față de care românii ortodocși au o evlavie deosebită.

Mâine, 20 aprilie, în calendarul Bisericii noastre este trecut Sfântul Teotim, Episcopul Tomisului. Acesta a păstorit cetatea de la Marea Neagră, în jurul anilor 380 – 395.

Vineri, 23 aprilie, este pomenit Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință. Creștinii ortodocși din țara noastră au o mare evlavie față de acest sfânt, mărturii fiind numeroasele lăcașuri de cult care îl au ca ocrotitor, dar și sutele de mii de credincioși care îi poartă numele. Cu acest prilej, Paraclisul ,,Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Reședința Patriarhală își va sărbători hramul.

A doua zi, pe 24 aprilie, sunt cinstiți mai mulți sfinți români: Sfinții Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest și Sava, Mitropoliții Transilvaniei, și Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș. Prăznuirea lor va fi prilej de mare sărbătoare pentru creștinii ortodocși din Ardeal și din Maramureș.

În ultima zi a acestei săptămâni, în duminica a patra după Sfintele Paști, Biserica noastră sărbătorește un alt sfânt român, pe Cuviosul Vasile de la Poina Mărului. Cu ocazia pomenirii acestor sfinți, în toată țara sunt organizate pelerinaje și evenimente speciale, informează TRINITAS TV.

Comentarii Facebook


Știri recente