Sfinții Cuvioși Rafael și Partenie sărbătoriți la Agapia Veche

La schitul Agapia Veche, din județul Neamț, a avut loc ieri, 21 iulie a.c., proclamarea locală a canonizării Sfinților Cuvioși Rafael și Partenie.

Proclamarea locală a canonizării celor doi sfinți nemțeni s-a desfășurat la sfârșitul Sfintei Liturghii, oficiată de Înalt Prea Sfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, împreună cu Preasfințitul Ambrozie, Episcopul Giurgiului, Preasfințitul Calinic Botoșăneanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iașilor, Preasfințitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului și Preasfințitul Corneliu Bârlădeanu, arhiereu-vicar al Episcopiei Hușilor. La Sfânta Liturghie a participat și Înalt Prea Sfințitul Seraphim, Arhiepiscop de Ottawa și al Canadei.

În cuvântul adresat credincioșilor, Înalt Prea Sfințitul Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei a evidențiat exemplul de credință pe care l-au reprezentat Sfinții Cuvioși Rafael și Partenie de la Agapia, iar la sfârșitul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Ioachim Băcăoanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului, a dat citire Tomosului sinodal de canonizare.

Canonizarea sfinților nemțeni a fost aprobată de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în ședința de lucru din 5 – 7 martie 2008. În data de 5 iunie a.c., la Mănăstirea Neamț, în cadrul Sfintei Liturghii, oficiate cu prilejul sărbătorii Înălțării Domnului, a avut loc proclamarea solemnă a canonizării a nouă părinți cuvioși din ținutul Neamțului, printre care se aflau și Sfinții Cuvioși Rafael și Partenie de la Agapia Veche. ( Sursa: Radio Trinitas)

Comentarii Facebook


Știri recente