Comunitatea românilor ortodocși din Sanremo și-a sărbătorit ieri, 11 mai, ocrotitorii. Biserica din oraș, cel mai vechi sfânt lăcaș românesc din zonă, găzduiește o serie de evenimente deosebite, dedicate Sfinților Chiril și Metodie, considerați noii ocrotitori ai Europei, informează „Ziarul Lumina”. Deși cunoscuți de cei mai mulți drept creștinătorii slavilor, acești sfinți au avut o influență extraordinară asupra istoriei întregii Europe.
Creștinii de la Parohia Ortodoxă Română ‘Sf. Chiril și Metodie’ din Sanremo, Italia, au adus ieri, 11 mai, cinstire sfinților lor ocrotitori. Toată săptămâna, biserica românilor ortodocși din localitatea italiană se află în sărbătoare. ‘Alături de Sfânta Liturghie festivă, vom avea și bucuria de a organiza o agapă tradițională, care să reunească toată suflarea românească, oaspeți italieni și străini – iubitori de ortodoxie și de frumos, ca să petrecem un moment deosebit unii cu alții, alături de Hristos și Sfinții Chiril și Metodie’, a declarat părintele Mihai A. Claudiu, parohul bisericii din Sanremo. De asemenea, a fost pregătită o expoziție de artă populară românească, cu exponate din toate regiunile țării.
Ctitoria familiei Mavrocordat
Documente vechi au relevat faptul că biserica din Sanremo, situată în centrul orașului, este o ctitorie a familiei Mavrocordat. Stilul arhitectonic al edificiului trădează tradiția românească, doar decorațiile exterioare fiind neogotice. ‘Într-o lume frământată și care cere adevărate modele, și noi, comunitatea română ortodoxă din Sanremo, am primit ca ocrotitori acești doi sfinți și frați după trup, care mai presus decât mărirea și rangurile de care se învredniciseră pe lângă Scaunul imperial din Constantinopol, au ales calea misiunii creștine’, a mai adăugat părintele Claudiu.
Deși cunoscuți doar ca apostoli ai slavilor, importanța acestor sfinți în viața creștinilor de astăzi este cu atât mai mare, cu cât le cercetăm mai temeinic viața, gândul și spiritul lor misionar. După spusele părintelui paroh, Sfinții Chiril și Metodie sunt mult mai cunoscuți în Italia decât în România și sunt foarte apreciați de italieni.
Modele de conlucrare misionară și conviețuire frățească
Dintre nenumăratele izbânzi ale acestor sfinți, de numele lor sunt legate bine cunoscutul succes al încreștinării slavilor și alcătuirea unui nou alfabet pentru aceștia (alfabetul chirilic), traducerea Sfintei Scripturi și a tuturor slujbelor (în timp-record, punând bazele culturale ale limbii slave), pacea de la nordul Imperiului Bizantin în urma încreștinărilor săvârșite, misiunea din zona Mării Caspice și descoperirea minunată a moaștelor Sfântului Clement – unul din primii episcopi ai Romei -, aducerea acestora la Roma și începutul noii misiuni din Apus, unde au întreprins acțiuni de revigorare a credinței creștine cu mari osteneli și sacrificii.
Deși a trebuit să treacă peste 1.000 de ani, s-a redescoperit lucrarea misionară a acestor mari sfinți și s-a reconsiderat îndemnul lor la împreună-lucrare între păstori și credincioși, fiind aleși noii ocrotitori ai Europei – model de conlucrare misionară și conviețuire frățească și, astfel, simbol al luptei pentru unitatea Trupului lui Hristos: Biserica.