Sfinții canonizați de către Biserica Ortodoxă Română

Sfinții naționali sunt sfinții al căror cult s-a născut pe teritoriul unei Biserici naționale autocefale. Existența acestora demonstrează și specificitatea etnică a unei Biserici Ortodoxe locale, care a fost prezentă în organizarea Bisericilor Ortodoxe de la început și până în zilele noastre.

La 20 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât ‘ca de acum și până la sfârșitul veacurilor, în întreaga Biserică Ortodoxă Română, să se numere cu sfinții și să se cinstească după pravilă cu slujbă specială și cu acatist toți sfinții din neamul românesc, știuți și neștiuți, pentru a căror cinstire se instituie ‘Duminica Sfinților Români’, care va fi așezată în calendarul Bisericii noastre, în fiecare an, a doua Duminică după Pogorârea Duhului Sfânt, arătându-se prin aceasta lucrarea Sfântului Duh în Biserica noastră de-a lungul veacurilor.’ (Act sinodal al Bisericii Ortodoxe Autocefale Române privind canonizarea unor sfinți români, 20 iunie, 1992).

S-a hotărât atunci ca, în această duminică, să fie amintiți și cinstiți cu evlavie: sfinții ierarhi, preoți și diaconi slujitori ai Bisericii Ortodoxe Române, care s-au săvârșit mucenicește și au mărturisit și au apărat cu jertfelnicie credința ortodoxă, neamul și țara noastră; sfinții cuvioși și cuvioase care s-au săvârșit trăind deplin viața călugărească și care, prin pilda vieții lor și prin rugăciune, au hrănit duhovnicește pe toți drept-credincioșii; sfinții martiri din orice treaptă harică sau stare obștească și toți aceia care prin pătimirile și sângele lor martiric au primit cununa sfințeniei; sfinții români uciși de oștile păgâne sau ale altor asupritori de-a lungul veacurilor, precum și cei care au căzut în luptă cu aceștia sau în amară robie pentru credință, Biserică și neam; sfinții care s-au săvârșit luptând cu arma cuvântului pentru apărarea credinței, a Bisericii Ortodoxe și a bine-credincioșilor ei fii și toți ceilalți sfinți creștini ortodocși români din toate timpurile și de pretutindeni, știuți și neștiuți, care au sporit în dragostea pentru Hristos, fapte bune, rugăciune și virtuți creștine, pe care Dumnezeu i-a scris în Cartea Vieții.

Recunoașterea sfințeniei vine din lucrarea Sfântului Duh în oameni

Istoria cultului sfinților ne arată că au existat și că există sfinți locali, în sensul cel mai restrâns, adică sfinți venerați într-o cetate sau numai într-o mănăstire, apoi sfinți locali, în sensul mai larg al cuvântului, adică sfinți venerați într-o regiune sau într-o provincie, apoi sfinți naționali, venerați într-o Biserică națională autocefală, sfinți generali, venerați într-o Biserică autocefală sau în întreaga Ortodoxie, și sfinți universali, venerați atât în Biserica Ortodoxă, cât și în cea Catolică. Sfinții naționali sunt sfinții al căror cult s-a născut pe teritoriul unei Biserici naționale autocefale. Existența acestora demonstrează și specificitatea etnică a unei Biserici ortodoxe locale, care a fost prezentă în organizarea Bisericilor ortodoxe de la început și până în zilele noastre. Creștinismul s-a născut și există în condiții date și el nu poate exista în condiții de normalitate decât respectând datele esențiale ale vieții.

Sfinții români, canonizați de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române începând cu anul 1950, și prăznuiți în calendarul nostru creștin ortodox, au fost mai întâi cinstiți de poporul român credincios, actul canonizării confirmând și proclamând recunoașterea sfințeniei care vine din lucrarea Sfântului Duh în oameni. La 28 februarie 1950, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica, cu data de prăznuire la 11 aprilie; a Sfinților Ierarhi Mărturisitori Ilie Iorest și Sava, mitropoliții Transilvaniei, cu data de prăznuire la 24 aprilie; a Sfinților Cuvioși Mărturisitori Visarion, Sofronie și Sfântul Mucenic Oprea, cu data de prăznuire la 21 octombrie, și a Sfântului Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, cu data de prăznuire la 15 septembrie. Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 21 octombrie 1955, în catedrala din Alba Iulia, respectiv la 7 octombrie 1956, pentru Sf. Iosif cel Nou, la Catedrala mitropolitană din Timișoara.

La data de 20-21 iunie 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea următorilor sfinți români: Sfântul Cuvios Gherman din Dobrogea, cu data de prăznuire la 29 februarie; Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul din Maramureș, cu data de prăznuire la 24 aprilie; Sfântul Ierarh Ghelasie de la Râmeț, cu data de prăznuire la 30 iunie; Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți, cu data de prăznuire la 1 iulie; Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, cu data de prăznuire la 2 iulie; Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamț – Hozevitul, cu data de prăznuire la 5 august; Sfânta Cuvioasă Teodora de la Sihla, cu data de prăznuire la 7 august; Sfinții Martiri Brâncoveni, Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi: Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul Ianache, cu data de prăznuire la 16 august; Sfântul Cuvios Ioan de la Prislop, cu data de prăznuire la 13 septembrie; Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, cu data de prăznuire la 27 septembrie; Sfinții Preoți Mărturisitori Ioan din Galeș și Moise Măcinic din Sibiel, cu data de prăznuire la 21 octombrie; Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul-Vâlcea, cu data de prăznuire la 23 noiembrie, și Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, cu data de prăznuire la 18 decembrie. Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 21 iunie 1992.

În același an, s-a hotărât introducerea în calendarul Bisericii noastre și a Sfântului Cuvios Antipa de la Calopodești, cu data de prăznuire la 10 ianuarie.

În anul 1997, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române și-a însușit canonizarea Sfântului Ierarh Petru Movilă, Mitropolitul Kievului, făcută de Biserica Ortodoxă Ucraineană, în decembrie 1996, și a hotărât ca ziua de pomenire a acestuia, în calendarul ortodox român, să fie data de 22 decembrie, ziua trecerii sale la Domnul. La 13 octombrie 2002, cu prilejul împlinirii a 360 de ani de la organizarea sinodului de la Iași (1642-2002), a fost proclamată solemn și canonizarea acestuia, la catedrala mitropolitană din Iași. La 5 martie 2003, Sf. Sinod a hotărât canonizarea Sfântului Cuvios Vasile de la Poiana Mărului, cu data de prăznuire la 25 aprilie, și a Sfântului Ierarh Mucenic Teodosie de la Mănăstirea Brazi, cu data de prăznuire la 22 septembrie. Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 5 octombrie 2003, la Mănăstirea Brazi.

La 5 iulie 2005, a fost întocmit tomosul sinodal de canonizare a Sfântului Cuvios Onufrie de la Vorona, cu data de prăznuire la 9 septembrie. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 9 sept. 2005, la Mănăstirea Vorona. La 5 iulie 2005, s-a hotărât canonizarea Sfântului Ierarh Dosoftei, mitropolitul Moldovei, cu data de prăznuire la 13 decembrie. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 14 octombrie 2005, la Catedrala mitropolitană din Iași.

Sfinții români, însuflețirea cugetului și simțirii românești de duhul lui Hristos

La 20-21 octombrie 2005, a fost întocmit tomosul sinodal de canonizare a Sfântului Cuvios Gheorghe de la Cernica, cu data de prăznuire la 3 decembrie, și a Sfântului Ierarh Grigorie Dascălul, mitropolitul Țării Românești, cu data de prăznuire la 22 iunie. Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 3 decembrie 2005, la Mănăstirea Cernica, respectiv la 21 mai 2006, la Catedrala patriarhală din București.

La 14-15 noiembrie 2006, Sfântul Sinod a hotărât canonizarea Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin, Episcopul Romanului, cu data de prăznuire la 14 aprilie. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 14 aprilie 2007, în localitatea bistrițeană Gledin.

La 12 februarie 2007, Sfântul Sinod a hotărât trecerea în calendarul sfinților români a mitropolitului Varlaam al Moldovei, cu data de prăznuire la 30 august. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 29 august 2007, la Mănăstirea Secu.

La 22-24 octombrie 2007, au fost canonizați Sfinții Martiri și Mărturisitori năsăudeni: Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu, cu data de prăznuire la 12 noiembrie. Proclamarea oficială a canonizării acestuia a avut loc la 11 mai 2008, la Mănăstirea Salva. La 5-7 martie 2008, Sfântul Sinod a hotărât canonizarea Sfinților Cuvioși Rafael și Partenie de la Agapia, cu data de prăznuire la 21 iulie; a Sfântului Cuvios Iosif de la Văratec, cu data de prăznuire la 16 august; a Sfântului Cuvios Ioan de la Râșca și Secu, cu data de prăznuire la 30 august; a Sfinților Cuvioși Simeon și Amfilohie de la Pângărați, cu data de prăznuire la 7 septembrie; a Sfântului Cuvios Chiriac de la Tazlău, cu data de prăznuire la 9 septembrie, și a Sfinților Cuvioși Iosif și Chiriac de la Bisericani, cu data de prăznuire la 1 octombrie. Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 5 iunie 2008, la Mănăstirea Neamț.

La 8 iulie 2008, au fost canonizați Sfântul Ierarh Iachint, mitropolitul Țării Românești, cu data de prăznuire la 28 octombrie; Sfântul Voievod Neagoe Basarab, cu data de prăznuire la 26 septembrie, și Sfântul Dionisie Exiguul, cu data de prăznuire la 1 septembrie. Proclamarea oficială a canonizării acestora a avut loc la 26 octombrie 2008, la Catedrala patriarhală din București.

Alături de acești sfinți români canonizați de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, există trecuți în calendarul Bisericii Ortodoxe Române și alți sfinți daco-romani, din secolele III – V, și de neam străin, care au trăit în Țările Române, sau ale căror moaște se găsesc la noi în țară.

Nominalizarea tuturor acestor sfinți români conturează și articulează și mai bine identitatea locală ortodoxă, cu specificul ei național. Se poate vorbi despre un mod de manifestare spirituală care nu rezultă dintr-o viziune particulară în ce privește adevărul de credință sau dintr-o interpretare diferită a tezaurului liturgic și canonic, ci ‘reprezintă doar forma specifică de diversificare harismatică, după felul în care cugetul și simțirea noastră s-au însuflețit de duhul lui Hristos, potrivit particularităților noastre de origine și grai, de vocație și destin’. (Articol publicat în Ziarul „Lumina de Duminică” din data de 6 iunie 2010)

Comentarii Facebook


Știri recente