Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei

Nenumărate sunt căile prin care mucenicii au biruit lumea și cele din urmă curse ale diavolului și au câștigat Împărăția cerurilor. Au sfințit timpul vieții lor cu rugăciunea, au trăit în bunăcuviință și pace, iar în vreme de prigoană nu s-au spăimântat, ci s-au întărit și au mărturisit cu bărbăție pe Dumnezeu. Au suferit chinuri inimaginabile de la oamenii cei mai întunecați în fața părinților și a rudelor, și a celor care îi iubeau. După moartea lor au fost cinstiți și creștinii mărturisesc că ajutorul lor îi apără și îi călăuzește până la sfârșitul veacurilor.

De ce oamenii cei mai buni sfârșesc cel mai cumplit și cum poți lupta cu răutatea lor neostoită?, sunt întrebări pe care oricine le pune atunci când află de martiriul și de moartea Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia Armeniei. În anul 320, pe vremea împăratului Liciniu, cu câțiva ani înainte de Sinodul I Ecumenic, creștinii, deși eliberați de binecredinciosul împărat Constantin, trăiau luptele din urmă ale păgânilor.

În acea vreme, Armenia era condusă de Agricolae, care îi vâna pe creștini și îi chinuia prin cele mai negândite mijloace, că mulți spuneau că diavolul era sfătuitorul lui. În timpul patimilor, Sfinții Martiri au văzut un șarpe care îi șoptea tot timpul lui Agricolae ce să facă cu creștinii. Agricolae a prins 40 de soldați creștini care slujiseră până atunci în armata imperiului. Între ei Chirion, Candid și Damnos cunoșteau Sfintele Scripturi și multe cuvinte dumnezeiești.

Refuzul compromisului

Agricolae le-a poruncit: ‘Precum în războaie ați fost cu un suflet și cu un cuget și v-ați arătat vitejia voastră, tot așa și acum, cu un cuget și un suflet, să arătați supunerea voastră la împărăteștile legi și să jertfiți zeilor de voie’. Sfinții au acceptat de bunăvoie calvarul chinurilor, spunând lui Agricolae: ‘Dacă pentru împăratul cel pământesc ne-am luptat în războaie și am biruit pe vrăjmași, precum singur mărturisești, ticălosule, cu atât mai vârtos ne vom nevoi pentru Împăratul Cel fără de moarte și vom birui a ta răutate și al tău vicleșug’. Au fost aruncați în temniță, unde frigul, întunericul și singurătatea trebuia să le schimbe mintea și purtarea, să le biruie tăria și credința. Erau anchetați pe rând, bătuți, iarăși anchetați. Mințiți că unul dintre ei a cedat și a jertfit idolilor. Apoi nimic nu se mai întâmpla, după care procedura era luată de la capăt.

În temniță, sfinții și-au plecat genunchii la rugăciune și ziceau către Dumnezeu: ‘Scoate-ne pe noi, Doamne, din ispită și din smintelile celor ce lucrează fărădelegea’. Iar după ce se însera, cântau psalmi. În cântare începeau stihurile Chirion, iar Candid și Domnos, împreună cu ceilalți, după Chirion, repetau stihurile. La miezul nopții li s-a arătat Domnul, zicându-le: ‘Bun este începutul nevoinței voastre, dar cel ce va răbda până în sfârșit, acela se va mântui’. Glasul Domnului toți l-au auzit și s-au înspăimântat, apoi s-au bucurat și n-au dormit până a doua zi.

Sfinții aruncați în mijlocul iezerului

După șapte zile de temniță, sfinții au fost judecați iarăși cu și mai multă ură, pentru că, văzând Agricolae neînduplecarea lor, a poruncit să fie bătuți cu pietre, dar pietrele aruncate spre ei se întorceau spre cei care le aruncau. Atunci a fost pregătit cel din urmă chin pentru Sfinții Mucenici. Au fost legați și duși în mijlocul unui iezer. Când pătimeau acestea era iarnă, fiind un ger cumplit și vânt puternic. I-au băgat dezbrăcați în mijlocul iezerului și împrejur au pus ostași. Și au pus în marginea iezerului o baie caldă, făcută pentru ca vreunul din mucenici, slăbind de ger și voind să se închine la idoli, să iasă din apă și să se încălzească și să trăiască. Sosind ceasul nopții și gerul întărindu-se mai cumplit, trupurile sfinților înghețau de ger. Atunci, unul dintre ei, neputând să rabde, s-a despărțit din sfânta ceată și a alergat la baia caldă. Când și-a atins piciorul de prag, abia simțind căldura, îndată a căzut mort. Sfinții, dacă au văzut pe fugar plecând de la dânșii, au strigat către Dumnezeu într-un glas: ‘Au doară în râuri Te vei mânia, Doamne? Pentru că cel ce a căzut de la noi ca apa s-a vărsat și toate oasele i s-au risipit, iar noi nu ne vom depărta de la Tine, căci ne vei învia și numele Tău vom chema’. Atunci o lumină se ivi deasupra lacului și cununi de aur erau deasupra capetelor mucenicilor. Un soldat, trezindu-se și văzând priveliștea, se aruncă și el în apă, spunând că este creștin, pentru a plini numărul ucenicilor, căci unul plecase dintre ei. Apa din iezer se încălzi de la lumina din cer și sfinții au fost găsiți nevătămați în zori.

O mamă își duce fiul la moarte

Diavolul, biruit și rușinat, s-a prefăcut în asemănare de om și, tânguindu-se, striga: ‘Vai mie, sunt biruit de bărbații aceștia și acum sunt la toți de râs și de ocară, că n-am avut prieteni și slugi de un suflet ca să nu fi fost biruit! Să întorc inima slujitorilor mei și să ardă trupurile sfinților și să le arunce în râu ca nici moaștele lor să nu rămână’. Prigonitorii i-au scos din iezer și le-au zdrobit fluierele picioarelor. Și era Meliton, unul dintre ei, foarte tânăr, iar mama lui, venind acolo, îl îmbărbăta prin cuvinte să rabde chinurile până la sfârșit. Iar dacă au murit toți, au fost puși într-un car și duși să fie arși, dar Meliton încă mai răsufla, iar oastașii nu l-au luat. Atunci mama lui l-a luat în brațe și l-a dus în urma carului pentru a nu fi despărțit de ceilalți, iar pe drum și Meliton a murit în brațele mamei lui. Trupurile sfinților au fost arse și oasele aruncate în lac, dar creștinii le-au adunat și au fost de atunci răspândite în multe biserici și creștinii le-au cinstit cu evlavie. Numele sfinților erau: Chirion, Candid, Domnos, Isihie, Ieraclie, Smaragd, Valent, Vivian, Evnichie, Claudie, Prisc, Teodul, Eutihie, Ioan, Xantie, Ilian, Sisinie, Aghie, Aetie, Flavie, Acachie, Ecdit, Lisimah, Alexandru, Ilie, Leontie, Gorgonie, Teofil, Dometian, Gaie, Atanasie, Chiril, Sacherdon, Nicolae, Valerie, Filoctimon, Severian, Hudion, Meliton și Aglaie.

Testamentul Sfinților 40 de Mucenici

Tradiția păstrează și testamentul Sfinților 40 de Mucenici care a fost dictat de aceștia atunci când erau în lac Sfântului Meletie, episcopul Antiohiei. ‘Așadar, să vă depărtați de orice poftă și rătăcire lumească. Căci mărirea lumii este înșelătoare și neputincioasă, înflorește pentru puțin și îndată se veștejește ca iarba grădinii. Primind sfârșitul mai repede ca începutul. Mergeți mai degrabă la iubitorul de oameni Dumnezeu, care dăruiește bogăție neîmpuținată celor ce aleargă la El și dă ca răsplată viața veșnică celor ce cred în El. Timpul acesta este folositor celor ce voiesc să se mântuiască, oferind prilejul potrivit pentru pocăință, pentru practicarea adevăratei viețuiri celor ce nu amână nimic pentru viitor. Căci schimbarea vieții este neprevăzută. Și chiar de ai cunoaște-o, vezi ceea ce este de folos și arată în modul acesta curăția credinței, pentru ca prin aceasta să ștergi urma păcatelor făptuite mai Înainte. Căci în starea în care te voi găsi, zice Domnul, în aceea te voi și judeca. Sârguiți-vă, deci, să fiți fără greșeală în poruncile lui Hristos, ca să scăpați de focul cel nestins și veșnic. Căci glasul cel dumnezeiesc strigă: ‘Timpul s-a scurtat’. Mai presus de toate, cinstiți iubirea, căci numai ea singură respectă datoria iubirii frățești și se supune legii lui Dumnezeu. Căci prin fratele cel văzut se cinstește Dumnezeu Cel nevăzut.’

În București, părticele din moaștele Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia se află la Mănăstirea Antim, la Schitul Darvari, la Biserica Icoanei, la Biserica Mihai Vodă, la Biserica Dichiu de pe Strada Icoanei și la Biserica ‘Sfântul Alexie’ de pe Calea Șerban Vodă. (Articol publicat în cotidianul „Ziarul Lumina” din data de 9 martie 2012)

Comentarii Facebook


Știri recente