Moaștele Sfântului Mucenic Emilian, ale Sfintei Maria Magdalena și o icoană a Maicii Domnului din Kiev vor fi aduse, miercuri, 4 august, la Biserica „Schimbarea la față” din orașul Codlea, județul Brașov, informează Radio TRINITAS.
Acestea vor fi însoțite de o delegație a Bisericii Ortodoxe Bulgare condusă de Înaltpreasfințitul Ambrozie, Mitropolit de Durostorum.
Credincioșii vor putea să se închine sfintelor moaște timp de 3 zile. Ele se vor întoarce in Bulgaria, vineri, 6 august, de sărbătoarea „Schimbarea la față”, a transmis părintele Adrian Munteanu.