Sfântul Voievod Ștefan cel Mare, serbat în biserici moldave

În calendarul Bisericii noastre este pomenit astăzi, 2 iulie, Sfântul Voievod Ștefan cel Mare. Anul acesta se împlinesc 507 ani de când slăvitul voievod a plecat în lumea veșniciei. Mai multe biserici de enorie sau din cadrul așezămintelor monahale își cinstesc ocrotitorul.

Parohia ‘Sfântul Voievod Ștefan cel Mare’ din Iași organizează cu prilejul hramului, pe lângă programul liturgic obișnuit, mai multe activități culturale în cadrul proiectului ‘Promovarea monumentelor cultural-istorice și religioase ale Sfântului Voievod Ștefan cel Mare în rândul tinerilor’, informează „Ziarul Lumina”, Ediția de Moldova. Mâine de la ora 17:00 va avea loc un simpozion dedicat ctitoriilor Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, care va urmări promovarea monumentelor istorice ctitorite de voievodul moldav. După cum ne-a relatat pr. paroh Mihai Doroșincă, care este și directorul executiv al Fundației ‘Solidaritate și Speranță’ a Arhiepiscopiei Iașilor, programul va cuprinde: prezentarea personalității Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, prezentarea ctitoriilor ștefaniene (inclusiv material Power Point), expoziție de fotografii reprezentând monumente cultural-istorice și religioase ștefaniene (activitate realizată cu sprijinul Editurii ‘Doxologia’ a Arhiepiscopiei Iașilor), lansare CD cu piese închinate Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, moment coral-artistic susținut de tineri din România și Basarabia.

Astăzi își serbează hramul și parohiile Tătărași 2 și Tomești 2 din Protopopiatul Iași 2, precum și parohia Cătămărăști Deal – Protopopiatul Botoșani și parohia ‘Sfântul Voievod Ștefan cel Mare’ – Protopopiatul Piatra Neamț.

‘Liturghia recunoștinței’ la Mănăstirea Putna

Mănăstirea Putna din județul Suceava îmbracă azi straie de sărbătoare. Aseară a fost oficiată slujba Privegherii, iar astăzi pelerinii sunt așteptați să participe la Sfânta Liturghie oficiată de Înalt Preasfințitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, înconjurat de un sobor de preoți atât din Bucovina, cât și din Moldova din stânga Prutului, Transnistria și Ucraina.

‘Sfânta Liturghie de astăzi este una a recunoștinței față de cel care și-a iubit neamul, țara și valorile, față de cel care ne-a arătat că trebuie să mergem pe urmele strămoșilor cuminți. Slujba va fi urmată de ceremonia depunerii de coroane și defilări cu onoruri către sfântul lăcaș care adăpostește rămășițele pământești ale celui care nu a avut odihnă întru apărarea țării și a credinței strămoșești’, a spus arhim. Mechisedec Velnic, starețul Mănăstirii Putna și exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților.

Tot astăzi se află în sărbătoare Mănăstirea ‘Sfântul Voievod Ștefan cel Mare’ și ‘Schimbarea la Față’ de pe Muntele Ceahlău, Mănăstirea Miclăușeni din județul Iași, Mănăstirea ‘Sfântul Voievod Ștefan cel Mare’ de la Slănic Moldova, județul Bacău, și Mănăstirea ‘Sfântul Voievod Ștefan cel Mare’ din județul Vaslui.

Comentarii Facebook


Știri recente