Sfântul Visarion, Arhiepiscopul Larisei este sărbătorit în Biserica Ortodoxă Română

În calendarul ortodox este pomenit astăzi, 15 septembrie, și Sfântul Visarion, Arhiepiscopul Larisei. S-a născut în prima jumătate a secolului a XVI-lea, în satul Megali Porta sau Pylis, aproape de orașul Tricala din Grecia. A primit de timpuriu o educație creștină, fapt care îl va conduce, mai târziu, la asumarea hainei monahale.

Despre drumul său spre sfințenie aflăm de la Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, care a oferit alte informații pentru Radio TRINITAS: „A călătorit la Muntele Athos, iar la vârsta de 16 ani a fost călugărit. A fost hirotonit preot și apoi episcop și în cele din urmă a fost ales episcop sau mitropolit al Larisei, o localitate din centrul Greciei. Aici, în anul 1527 a ctitorit o Mănăstire închinată Mântuitorului nostru Iisus Hristos ce îi poartă astăzi numele și unde se păstrează capul său. A trecut la Domnul la o vârstă tânără și încă din timpul vieții a fost considerat ca făcător de minuni. Moaștele Sfântului au fost aduse de două ori, în secolele XVII și XVIII, în Țara românească pentru a potoli o epidemie de ciumă care s-a produs atunci”.

Comentarii Facebook


Știri recente