Sfântul Vasile în viața poporului român

Mai mult poate decât în alte părți ale lumii, Sfântul Vasile cel Mare se bucură de o deosebită prețuire în inima și evlavia credincioșilor români, care au motive speciale ca să-l considere al lor. Sfântul Vasile este aproape de sufletele românilor nu numai prin Liturghia care-i poartă numele, prin rânduielile vieții monahale sau scrierile sale, ci întâi de toate prin legăturile pe care el le-a avut cu conducerea civilă și militară și desigur și cu ierarhia bisericească a ținutului românesc dintre Dunăre și Marea Neagră (provincia Scyția Minor) în vremea formării poporului român.

Scrisorile vasiliene nr. 155, 164 și 165 adresate între anii 373-374 comandantului militar al provinciei Aschiolius al Tesalonicului sau, după alții, episcopului Vetranion al Tomisului, constituie izvoare de prim rang pentru istoria vieții bisericești a neamului românesc în epoca formării sale etnice și spirituale ca popor creștin în spațiul carpato-danubiano-pontic. Prin scrisori, Sfântul Vasile obține transferul moaștelor Sfântului Sava în Capadocia lui natală.

Aceste legături directe au înlesnit cunoașterea gândirii teologice și puternicei personalități creștine a Sfântului Vasile în Biserica daco-romană încă din timpul vieții sale pământești, ele constituind de atunci și până astăzi un model de ortodoxie riguroasă a credinței și de ortopraxie integrală a trăirii creștine pentru toți episcopii ortodocși care au păstorit pe aceste meleaguri.

Prin ierarhi, cultul și evlavia deosebită pentru Sfântul Vasile au pătruns și în inima poporului român ortodox a cărui întreagă evlavie creștin-ortodoxă, cum spunea într-un studiu pe această temă patriarhul Teoctist, este ‘de înrâurire vasiliană’. Credincioșii ortodocși români îi vor aduce o parte din moaște la Mănăstirea ‘Sfinții Trei Ierarhi’ din Iași (sec. al XVIII-lea) și îi vor închina multe biserici. Se apreciază că actualmente există peste 100 de biserici cu hramul Sfântului Vasile, deși statistica este incompletă. Ca o contribuție specific românească la îmbogățirea cultului său, menționăm și alcătuirea în 1879 a unui imn-acatist, special, original, de către arhim. Gherman din Tazlău.

Rugător pentru popor

Fenomen ilustrativ pentru asimilarea Sfântului Vasile în spațiul etnic și spiritual românesc, marele părinte capadocian din secolul al IV-lea a devenit pentru poporul român și un personaj folcloric cu dimensiuni legendare, prezent mai ales în colindele și obiceiurile de Crăciun și de Anul Nou, alături de Sfântul Petru și de-a dreapta Maicii Domnului, stând în aceeași casă cu Dumnezeu și apropiat de preocupările și grijile de toate zilele ale oamenilor din popor: semănatul, aratul.

Dincolo însă de nivelul folcloric, Sfântul Vasile a fost mereu și este continuu prezent în viața poporului ortodox român, în evlavia lui liturgică. Iar aici, pe lângă praznicul consacrat lui (1 ianuarie) și molitfele care-i poartă numele, în primul rând prin dumnezeiasca sa Liturghie săvârșită de 10 ori pe an, mai ales în Postul Paștilor, sporind râvna credincioșilor spre Sfânta Spovedanie și Sfânta Cuminecătură. Prin neasemuita sa anaforă euharistică, în care Sfânta Liturghie este admirabil interpretată teologic ca actualizare a întregii iconomii a mântuirii, a Sfintei Treimi și ca sacrament al unității întregii Biserici, cerești și pământești de la o margine la alta a lumii. Sfântul Vasile a întreținut și întreține statornic prin rugăciunile sale fierbinți către Dumnezeu și conștiința necesității aspirației și eforturilor pentru realizarea unității creștine. El se roagă ca Dumnezeu să facă să înceteze dezbinarea Bisericilor, să potolească întărâtările păgânilor și să strice răzvrătirile eșuărilor cu puterea Sfântului Duh, iar pe toți cei care se împărtășesc dintr-o pâine și un potir să-i unească și întreolaltă cu comuniunea aceluiași Duh Sfânt. De sute de ani, figura austeră a Sfântului Vasile cel Mare veghează pictată în absidele tuturor bisericilor ortodoxe la săvârșirea dumnezeieștii și înfricoșătoarei Taine a Sfintei Liturghii, cu ochii ațintiți spre Liturghia cerească eshatologică, alături de soborul marilor ierarhi liturghisitori și dascăli teologi ai Ortodoxiei.

Model al monahilor români

Chipul ceresc de ierarh liturghisitor al Sfântului Vasile cel Mare se continuă în viața Bisericii Ortodoxe Române prin inspirata sa Liturghie, iar chipul lui filocalic, de monah îmbunătățit și nevoitor spre desăvârșire evanghelică și sfințenie, a rămas și continuă să fie pildă vie și statornică monahismului prin regulile sale monahale. Concepția sa echilibrată despre desăvârșirea creștină, năzuință scumpă atât monahilor, cât și credincioșilor simpli, înțeleasă ca punere în practică a botezului sub forma unei împlinite fericiri, într-o viață de obște, comunitară, sub ascultarea episcopului în interiorul Bisericii, a împletirii rugăciunii cu munca, a contemplației cu acțiunea, a dat roade bogate de-a lungul vremii și în Biserica Ortodoxă Română, în care monahismul continuă până astăzi să producă, din cele mai vechi timpuri, mereu mari și autentice exemple de desăvârșire și viață creștină de sfințenie a nenumărați părinți și călăuze duhovnicești ale poporului român dreptcredincios. O parte dintre sutele și miile de nevoitori români în ale sfințeniei și desăvârșirii creștine fiind adunate și reprezentate într-un masiv și voluminos Pateric românesc tradus și în neogreacă. Lectura acestei cărți demonstrează cu puterea faptelor și a exemplelor vii cât de roditoare a fost influența pildei și gândirii românești. Viziunii largi despre împletirea slujirii lui Dumnezeu și a oamenilor, a deschiderii și profundei pătrunderi în realitățile umane concrete a Sfântului Vasile se datorează și faptul că obștile monahale românești au fost deschise poporului iradiind în jurul lor spiritualitate și înviorând statornic evlavia credincioșilor ortodocși în lume.

Teologie actuală

O altă latură a cinstirii și prețuirii de care s-a bucurat Sfântul Vasile în Biserica Ortodoxă Română o constituie și larga răspândire pe care a cunoscut-o din vechime opera sa scrisă în spațiul românesc. Există astfel, aduse sau scrise pe teritoriul țării, nenumărate manuscrise grecești și slavone conținând scrieri ale marelui părinte capadocian. Și mai numeroase sunt manuscrisele și tipăriturile cuprinse în traduceri românești ale diferitelor scrieri vasiliene. Influența spirituală exercitată de opera și scrisul vasilian asupra teologiei și culturii românești este una incontestabilă, ale cărei ample dimensiuni morale și spirituale sunt departe de a fi evaluate pe măsura lor. Ca o încununare a îndelungatei circulații a scrisului vasilian pe teritoriul românesc, se înscrie incontestabil traducerea și editarea integrală a operei sale autentice, după toate exigențele acriviei științifice moderne, de un colectiv de preoți profesori, inițiate de regretatul patriarh Justin și continuate de patriarhul Teoctist, ‘Părinți și scriitori bisericești’, iar acum într-o nouă formă, de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, sub titlul ‘Studia Basiliana’.

Locul pe care-l ocupă Sfântul Vasile în spiritualitatea și viața Bisericii Ortodoxe Române l-a confirmat la 10 octombrie 1776 Patriarhia Ecumenică din Constantinopol, printr-un tomos, care a ridicat pe mitropoliții de atunci ai Ungro-vlahiei pe treapta de locțiitori ai scaunului Cezareii Capadociei, păstoriți acum 16 secole de marele Vasile, titlu păstrat și astăzi de patriarhii întâistătători ai Bisericii Ortodoxe Române.

Lupta energetică și susținută a Sfântului Vasile împotriva nedreptăților sociale ale vremii sale, condamnarea fără echivoc a asupririi și exploatării, organizarea de masă largă a asistenței sociale și susținerea ei din averea proprie înfăptuite de Sfântul Vasile au devenit un model și un puternic îndemn și pentru Biserica noastră contemporană.

Teologia vasiliană de mare actualitate ecumenică și socială este masiv prezentă în paginile revistelor teologice românești și în scrisul profesorilor de teologie, doctoranzilor și preoților români, care o cercetează cu admirație și real folos pentru că în ea se află soluții și lumini călăuzitoare pentru rezolvarea marilor probleme cu care se confruntă astăzi Biserica și lumea. (Articol publicat în „Ziarul Lumina” din data de 30 decembrie 2011)

Comentarii Facebook


Știri recente