Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane se prununta ferm impotriva legalizarii prostitutiei

Sfintul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a adresat Parlamentului Romaniei o scrisoare deschisa cu referire la pericolul legalizarii prostitutiei.

In aceasta scrisoare se arata ca Sfantul Sinod, for reprezentativ pentru credinta si vointa a milioane de credinciosi ai Bisericii Ortodoxe Romane, este chemat sa-si exercite in societatea romaneasca, ai carei membri sunt in majoritate credinciosi ortodocsi romani, responsabilitatea de a apara si promova valorile morale si spirituale ale poporului roman.Pe fondul tot mai evident al inscrierii unor cercuri influente din tara noastra in aria unor conceptii fara legatura cu traditia crestina, cu moravurile poporului nostru si cu demnitatea fiintei umane, Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane constata cu ingrijorare reluarea discutiilor oficiale si publice privind legalizarea prostitutiei.

Din perspectiva Bisericii lui Hristos, o asemenea masura legislativa nu are doar un caracter aniticrestin, ci si unul antiuman prin trasformarea unor persoane in obiecte de satisfacere a placerilor.

Prostitutia este o realitate cumplita, un flagel social mostenit de lumea moderna din cea mai neagra antichitate, din societatea intemeiata pe sclavie, pe dispretul si abuzul fata de fiinta umana.

Departe de a contribui la sanatatea populatiei – se arata in comunicatul Sfantului Sinod – legiferarea prostitutiei favorizeaza intr-o forma mai subtila, dar nu mai putin daunatoare proliferarea diferitelor boli, in special SIDA. Acolo unde prostitutia imbraca haina respectabila a legalitatii, infractionalitatea creste, prostitutia legala nu dispare, iar persoanelor, in special femei, prinse in drama bordelurilor, li se afecteaza iremediabil sanatatea sufleteasca si fizica.

Mai presus de toate, ierarhii Sfintului Sinod manifesta ingrijorare fata de pericolul legalizarii prostitutiei prin care se submineaza unitatea si demnitatea familiei, ca temei principal al societatii.Sfintul Sinod cheama membrii Parlamentului Romaniei sa nu uite ca sint exponentii vointei alegatorilor care in marea lor majoritate, se declara impotriva legalizarii prostitutiei.Dezaprobind hotarit acest proiect legislativ ca fiind antiuman,Sfintul Sinod cheama intreaga societate romaneasca la apararea demnitatii fiecarei fiinte umane si la salvarea tinerelor si tinerilor care practica prostitutia.In acest sens, sint necesare programe sociale adecvate care pot fi sustinute si de Biserica,se arata in incheiarea scrisorii deschise adresate Parlamentului Romaniei de Sfintul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane.

(Radio Trinitas)

Comentarii Facebook


Știri recente