Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române s-a întrunit astăzi la Reședința Patriarhală din București

Sub președinția Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, membrii Sfântului Sinod s-au întâlnit în ședință de lucru astăzi, 10 februarie, la Reședința Patriarhală din București, ne informează Radio TRINITAS.

Lucrările ședinței au fost precedate de slujba de Te Deum săvârșită în Catedrala Patriarhală.

În cuvântul de deschidere a lucrărilor Sfântului Sinod, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a spus: „Trebuie să ducem mângâiere, întărire în credință și în comuniune în Eparhiile pe care le reprezentăm aici. Este frumoasă de asemenea Evanghelia care s-a citit după Apostol, care a arătat prezența lui Hristos din ceruri între cei care pe pământ se adună în numele Domnului. Această prezență nevăzută, dar reală, a lui Hristos acolo unde oamenii se roagă și cheamă numele Domnului, este văzută prin roadele pe care le dă ea atunci când noi avem duhul lui Hristos. Iar rugăciunea pătrunzătoare și foarte inspiratoare care se citește totdeauna în Slujba de Te Deum, când se deschid lucrările Sfântului Sinod, în Biserica Ortodoxă, este de asemenea pentru noi o lumină mare, pentru că ne arată mai întâi pilda ierarhilor rugători, mărturisitori, ai credinței și lucrători în Biserica neamului nostru și apoi se cere să lucrăm în duh de frățietate și să cere ca duhul de învrăjbire, de pizmuire, de dezbinare să fie alungat prin puterea Duhului Sfânt”.

De asemenea, Preafericirea Sa a vorbit despre pericolele cu care se confruntă omul contemporan: „Fenomenul migrației a făcut ca nimic să nu mai fie tradițional, stabil. Europa se secularizează din ce în ce mai mult și toate aceste noi mutații cer de la Biserica noastră să fie în stare de priveghere de rugăciune și să căutăm împreună, numai împreună, soluții noi pentru probleme noi, păstrând fidelitatea față de Hristos și față de Evanghelie. Propunem ca în viitor, la începutul fiecărei ședințe a Sfântului Sinod să avem o meditație despre slujirea preoțească și arhierească în Biserică, făcută pe baza Sfintei Scripturi, pe baza unor scrieri ale Sfinților Părinți privind slujirea arhierească, lucrarea sinodală și lucrarea în comuniune. Spun aceasta pentru că nu e normal să intrăm direct în lucrările administrative fără să medităm puțin asupra sensului și finalității lucrărilor noastre”.

Comentarii Facebook


Știri recente