Sfântul Siluan Athonitul, un sfânt contemporan

Cuviosul Siluan Athonitul, pe care Biserica noastră îl pomenește astăzi, 24 septembrie, cu siguranță cel mai cunoscut sfânt al secolului trecut, a lăsat posterității scrierile sale, testamentul său duhovnicesc, o mărturie a dragostei pentru Dumnezeu și pentru oameni.

Simeon Ivanovici Antonov, – numele de mirean al Sfântului Siluan-, s-a născut în anul 1866 într-o familie modestă de țărani ruși, în satul Sovsk, aparținând de Mitropolia Tambovului. La 19 ani, Sfântul Siluan a dorit să intre în viața monahală, însă tatăl său îl îndeamnă să urmeze serviciul militar și apoi să intre în monahism. Sfântul își execută serviciul militar la Sankt Petersburg, în batalionul de geniu al gărzii imperiale. La 26 de ani merge la Muntele Athos și intră în mănăstirea rusească a ‘Sfântului Mucenic Pantelimon’ (Russikon), unde practică rugăciunea inimii și se nevoiește pentru Hristos. După o viață închinată lui Dumnezeu, Sfântul Siluan a trecut la Domnul, după o scurtă suferință de opt zile, în data de 24 septembrie a anului 1938.

Mai multe informații a oferit pentru Radio TRINITAS, Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului: „Exemplul său reprezintă tradiția monahală autentică, vie și trăită care stă la baza întregii spiritualități ortodoxe și pe care trebuie să o avem în considerație și în zilele noastre pentru o trăire autentică a ortodoxiei, mai ales, aici, în diaspora unde secularizarea este atât de prezentă în jurul nostru. Mesajul Sfântului Siluan este unul dublu: mai întâi mesajul primit de la Mântuitorul Iisus Hristos ‘ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui’, adică în toate greutățile pe care le întâmpini în viață să îl ai în vedere și să ai încredere în Dumnezeu, cu ajutorul căruia toate obstacolele por fi biruite și partea a doua a mesajului este dragostea Lui pentru toți oamenii, concentrată în mesajul Sfântului Siluan de a ne ruga pentru mânuirea tuturor oamenilor din această lume”.

Sfântul Siluan a fost canonizat de Patriarhia Ecumenică în anul 1987, fiind sărbătorit, pe 24 septembrie, în toate Bisericile ortodoxe din lume. Un fragment din moaștele sale se află și la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, informează TRINITAS TV.

Mai multe informații despre viața și opera Sfântului Siluan aflăm dintr-un articol publicat în ‘Ziarul Lumina’ din data de 24 septembrie 2010:

Căutarea smereniei

Multe comunități ortodoxe, fie obști monahale, fie parohii din țară sau de peste hotare, l-au ales pe Sfântul Siluan ocrotitor și mijlocitor cald înaintea lui Dumnezeu. De unde această căutare a scrierilor Sfântului Siluan Athonitul și marea evlavie față de el? Răspunsul ni-l dă psalmistul: ‘Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi’ (Psalm 67, 36). Domnul, pe care monahul Siluan L-a iubit cu toată ființa, i-a dat darul de a călăuzi, de a mângâia și a lumina sufletele oamenilor, oricât de încercate ar fi. Acest om, fără multă școală, dar cu multă dragoste de Dumnezeu și râvnă întru cunoașterea Lui, a reușit să transmită un cuvânt plin de nădejde pentru omul de astăzi, atât de tulburat și prins în vâltoarea veacului.

Din scrierile sale, însemnări lăsate ucenicului său, părintele Sofronie Saharov, vedem cum trebuie unite dragostea de Dumnezeu, rugăciunea stăruitoare pentru luminarea sufletului, smerenia, ca pecete a lucrării omului spre mântuire, cu iubirea negrăită pentru oameni și pentru toată creația; pentru oameni, căci ‘aproapele este viața noastră’.

Sfântul Siluan este cântărețul iubirii dumnezeiești, iubire pe care sufletul său a cunoscut-o în viața sa și pe care o socotește mai de preț decât orice bun din lumea aceasta: ‘Trebuie să ne aducem aminte zi și noapte că Dumnezeu ne iubește pe noi păcătoșii și că ne cheamă la El. (…) Sufletul nu se mai teme de întristările pământești, ci se teme să nu piardă iubirea lui Dumnezeu pentru că, atunci când este lipsit de ea, îl încearcă urâtul și întristarea.’

‘Unde sălășluiești Tu, Lumina mea?’

Sfântul Siluan Athonitul cântă pierderea și regăsirea harului și a frumuseții chipului dumnezeiesc din om: ‘Tânjesc după Tine, Doamne, și cu lacrămi caut pre Tine. Cum să nu te caut? Tu mai înainte pre mine ai căutat și mi-ai dat a mă îndulci în Duhul Tău Cel Sfânt, și sufletul meu Te-a iubit. (…) Unde sălășluiești Tu, Lumina mea? Tu vezi – cu lacrămi Te caut. De nu Te-ai fi arătat Tu, eu nu Te-aș fi putut căuta precum Te caut acum. Ci Tu însuți m-ai căutat, pre păcătosul, și mi-ai dat a cunoaște iubirea Ta. Tu mi-ai dat a vedea că dragostea Ta pentru noi Te-a dus la cruce, și în suferințe ai murit pentru noi. Tu mi-ai dat a cunoaște că dragostea Ta Te-a dus din cer pre pământ, și până și în iad, pentru ca noi să vedem slava Ta.’

Sfântul Siluan vede fiecare act al lui Dumnezeu ca pe o dovadă a dragostei pe care El o poartă față de noi. Creația și răscumpărarea sunt momente în care iubirea lui Dumnezeu a lucrat în univers; dacă la creație Domnul a arătat în chip vădit slava și puterea Sa, în cea de-a doua, mai adânci au fost smerenia și mila. Dar în ambele a lucrat aceeași iubire. ‘Din țărână au făcut Domnul pre om, dar ne iubește ca pe pruncii Săi firești și ne așteaptă cu dor la Sine. Domnul atâta ne-au iubit, că pentru noi S-au întrupat, și Și-au vărsat sângele pentru noi, și ne-au adăpat cu el, și ne-au dat preacinstit Trupul Său; și astfel ne-am făcut fiișorii Lui, din Trupul și din Sângele Lui, și asemenea Domnului în trup. (…) Adam a pierdut pământescul rai și, plângând, îl căuta: ‘Raiul meu, raiule, preafrumosul meu rai!’ Domnul însă, prin dragostea Sa, i-au dat pe cruce un alt rai, mai bun decât cel dinainte, în ceruri, unde este lumina Sfintei Treimi’, ne vorbește în notițele sale monahul athonit.

Cuvântul lui Hristos despre blândețe și smerenia inimii se află în centrul învățăturii duhovnicești a Sfântului Siluan. În scrierile sale, el citează de mai multe ori pasajul din Evanghelia după Matei 11, 29: ‘Învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima’. ‘După aceasta tânjește sufletul meu zi și noapte, mărturisește starețul în scrierile sale. Eu rog pe Dumnezeu, pe toți sfinții din cer și pe voi toți care cunoașteți smerenia lui Hristos să vă rugați ca să se pogoare asupra mea duhul smereniei lui Hristos pe care sufletul meu Îl dorește cu lacrimi. Nu pot să nu-L doresc, pentru că sufletul meu l-a cunoscut prin Duhul Sfânt, dar am pierdut acest dar și, de aceea, sufletul meu tânjește până la lacrimi.’

A cunoaște pe Hristos înseamnă a cunoaște smerenia lui Hristos. ‘O, smerenie a lui Hristos! Ea dă sufletului o bucurie în Dumnezeu cu neputință de descris.’

‘Dacă Domnul este al nostru, toate sunt ale noastre’

Omului de astăzi, care se străduiește a se convinge că viața poate merge bine mai departe chiar și fără Dumnezeu, Sfântul Siluan îi împărtășește acest gând: ‘Dacă Domnul este al nostru, toate sunt ale noastre. Iată cât suntem de bogați.’ Dumnezeu nu lasă fără răspuns așteptarea omului, căci Duhul Sfânt îi arată omului cum să viețuiască după voia Sa, cum să dobândească smerenia și, astfel, să poată simți că Dumnezeu este prezent în viața lui. ‘Bine este a trăi după voia lui Dumnezeu. Atunci sufletul neîncetat petrece în Dumnezeu și are multă liniște; și dintru această bucurie se roagă omul ca tot sufletul să cunoască pe Domnul; să știe cât de mult ne iubește El și cât de bogat ne dă Sfântul Duh, Care veselește sufletul în Dumnezeu.’

Înțelegând necesitatea căutării unui duhovnic, Sfântul Siluan scrie atât despre harul și binecuvântarea care se revarsă prin părintele duhovnicesc, dar și despre înfricoșătoarea responsabilitate a episcopilor și preoților pentru mântuirea oamenilor. ‘Domnul au pus în Sfânta Biserică păstori, iar ei slujesc în chipul lui Hristos. (…) Duhul Sfânt viază în Biserica noastră; El viază în păstorii cei neprihăniți; El viază în inimile credincioșilor; El învață sufletul nevoința; El dă putere a împlini poruncile Domnului; El ne povățuiește întru tot adevărul; El într-atâta au înfrumusețat omul, că omul s-a făcut asemenea Domnului.’

Alături de cuvântul pe care Hristos i l-a descoperit: ‘Ține-ți mintea în iad și nu deznădăjdui!’, putem primi și acest cuvânt cu iz de testament duhovnicesc: ‘Cu cât mai mare este iubirea, cu atât mai mari sunt suferințele sufletului; cu cât mai deplină este iubirea, cu atât mai deplină este cunoștința; cu cât mai fierbinte este iubirea, cu atât mai fierbinte este rugăciunea; cu cât mai desăvârșită este iubirea, cu atât mai sfântă este viața.’

Comentarii Facebook


Știri recente