Sfântul Siluan Athonitul, cinstit în Arhiepiscopia Alba Iuliei

Biserica Ortodoxă va pomeni mâine, 24 septembrie, pe Sfântul Cuvios Siluan Athonitul (1866-1938), un dascăl apostolic și profetic al Bisericii din secolul al XX-lea.

În Arhiepiscopia Alba Iuliei există o mănăstire care are hramul ‘Cuviosului Siluan’, Mănăstirea de la Cut, unde este stareț părintele Teofan Popa.

Anul acesta, la slujba hramului va participa, după cum ne informează „Ziarul Lumina” Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, care va fi însoțit de părintele Andrei Barbu, exarhul mănăstirilor, și de părintele Ion Galață, consilier economic la Centrul Eparhial.

Sfântul Siluan mai este cinstit și la Mănăstirea Lupșa, care are hramul bisericii noi închinat Cuviosului Siluan, și la Mănăstirea ‘Buna Vestire’ de la Cib, care are ca al doilea hram pe Sfântul Siluan.

O părticică din moaștele Sfântului Siluan se află și la Catedrala Reîntregirii din Alba Iulia, unde se va face în seara aceasta Priveghere de la ora 21:00, slujbă ce va cuprinde și Sfânta Liturghie.

Hram va fi și la Biserica Memorială ‘Mihai Viteazul’ din Alba Iulia, care, din 2006, a primit ca al doilea ocrotitor pe Cuviosul Siluan. La această biserică se află și o părticică din moaștele Sfântului Siluan, iar slujbele de hram se vor face începând din ajun, astăzi, 23 septembrie, de la ora 18:00, cu Privegherea, care va cuprinde Vecernia Mare cu Litie, Utrenia și Sfânta Liturghie.

‘Dumnezeu este iubire nesfârșită’

Despre Sfântul Siluan Athonitul, părintele Florin Botezan, parohul Bisericii Memoriale ‘Mihai Viteazul’ din Alba Iulia, a spus că ‘s-a născut în anul 1866, în Rusia, iar la 27 de ani pleacă în Sfântul Munte Athos, la Mănăstirea rusească Sfântul Pantelimon, unde devine monah și unde viețuiește până la adormirea sa întru Domnul, la 24 septembrie 1938’. Însemnările sale publicate împreună cu o introducere a ucenicului său, arhim. Sofronie, ne descoperă profunzimea vieții sale duhovnicești, ce l-a condus la acea cunoaștere a lui Dumnezeu prin experiență, care este viața veșnică. Încă de la începutul vieții sale duhovnicești a primit un mare har de la Dumnezeu văzându-L pe Hristos viu. Nu a durat decât o clipă, dar, după cum scrie părintele Sofronie, inima și trupul său au fost năpădite cu totul de un foc atât de năprasnic, încât, dacă vederea ar fi durat mai mult, n-ar mai fi putut să supraviețuiască. De atunci, nu a mai putut uita privirea lui Hristos, de o negrăită blândețe, nesfârșit iubitoare, plină de pace și bucurie. În toți anii vieții sale, care se vor scurge mai apoi, el a dat neobosit mărturie că ‘Dumnezeu este iubire, iubire nesfârșită, nepătrunsă’.

Actul de canonizare îl numește pe Sfântul Siluan ‘dascăl profetic și apostolic al Bisericii’, ceea ce înseamnă ‘o recunoaștere a importanței deosebite pe care acest sfânt, depășind limitările naționalității, o are pentru întreaga Biserică a lui Hristos’, a spus pr. Florin Botezan.

‘Într-un limbaj simplu și accesibil, dar în același timp foarte profund, Sfântul Siluan ne împărtășește în scrierile sale experiența sa duhovnicească, insistând asupra faptului că este posibilă cunoașterea lui Dumnezeu doar în Duhul Sfânt, atunci când ai smerenia lui Hristos, iar iubirea ta îmbrățișează întreaga lume, chiar și pe vrăjmași. De altfel, Sfântul Siluan ne învață că singurul criteriu al adevărului este tocmai iubirea față de vrăjmași, lucru posibil doar cu ajutorul harului lui Dumnezeu, dacă ținându-ne mintea în iad nu deznădăjduim’, a mai precizat părintele Florin Botezan din Alba Iulia.

Comentarii Facebook


Știri recente