Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie cinstit în Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă cinstește astăzi, 10 februarie, pe Sf. Sfințit Mucenic Haralambie (†202).

Sfântul Haralambie a fost preot și a trăit la sfârșitul secolului al II-lea și începutul secolului al III-lea, când conducător al orașului Magnezia din Asia Mică era Lucian. În anul 202, adică în timpul împăratului Septimiu Sever (193-211) când s-a pornit persecuția împotriva creștinilor, Sfântul a fost prins, adus înaintea lui Lucian și obligat să jertfească zeilor. Sfântul Haralambie nu a acceptat și a fost supus la chinuri pe care le-a răbdat cu multă credință. Călăii Porfiriu și Vaptos și trei femei care au văzut cum a răbdat chinurile Sf. Haralambie s-au lepădat de credința păgână și s-au convertit la creștinism, însă dregătorul a poruncit ca toți să fie uciși. Apoi, însuși dregătorul l-a bătut, dar îndată i-au căzut mâinile. Sfântul Haralambie s-a rugat lui Dumnezeu și l-a vindecat pe dregător printr-o minune, iar la câteva zile acesta s-a botezat.

În timpul vieții sale pământești Sfântul Haralambie a făcut numeroase minuni. A trecut la Domnul la vârsta de 113 ani.

Comentarii Facebook


Știri recente