Sfântul Pantelimon, ocrotitorul bisericii Spitalului de Pneumoftiziologie din Cluj

Biserica din incinta Spitalului de Pneumoftiziologie „Leon Daniello” din Cluj-Napoca își sărbătorește hramul, astăzi, 27 iulie, avându-l ca patron spiritual pe Sfântul Mare Mucenic și tămăduitor Pantelimon, informează site-ul radiorenasterea.ro. Locașul de rugăciune a fost înființat în anul 2000, pentru a veni în întâmpinarea nevoilor spirituale ale pacienților unității medicale, dar nu numai. Lucrările de pictură au fost executate de pictorul Paul Bătăiosu, în anul 2005, iar pe 25 octombrie 2009, biserica a fost sfințită de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, pe atunci Episcop-vicar la Cluj.

De atunci, credincioșii participă aici la Sfânta Liturghie în fiecare duminică și în zilele de sărbătoare, iar miercuri și vineri se oficiază Taina Sfântului Malsu.

Comentarii Facebook


Știri recente