Sfântul Pantelimon – Mucenicul și Tămăduitorul preamilostiv

În fiecare an, la 27 iulie, Biserica sărbătorește pe Sfântul Pantelimon, „doctorul cel fără de arginți”, martirizat în vremea persecuției împăratului roman Dioclețian (284-305), în cetatea Nicomidia din Asia Mică, pe când avea doar 29 de ani. Este numit „doctor fără de arginți” pentru că, medic fiind, a îmbrățișat credința creștină, și-a împărțit averea săracilor și nu primea plată pentru tratamentele pe care le făcea. Evlavia populară l-a cinstit îndată după ce a fost încununat cu mucenicescul sfârșit, devenind, din împărăția lui Dumnezeu, ocrotitor al celor ce vindecă și ajutător al celor ce se vindecă.

Sfântul Pantelimon s-a născut în jurul anului 275, în cetatea Nicomidia din provincia Bitinia, într-o familie nobilă, și a primit numele Pantoleon, care tradus din limba greacă înseamnă „cel în toate puternic ca un leu”. Tatăl său, Eustoghie, era senator păgân al împăratului Maximian Galeriu (286-305), într-un Imperiu roman în care credința creștină era pricină de persecuție, batjocură și moarte. Cu toate acestea, mama sa, Euvula, îmbrățișase tainic credința în Hristos, și și-a crescut copilul în dragostea lui Dumnezeu. Nu mult timp s-a bucurat tânărul Pantoleon de dragostea și ocrotirea maicii sale, căci aceasta s-a mutat la cele veșnice, pe când el era încă era un copil. Pentru sfințenia vieții și datorită fiului pe care l-a odrăslit și crescut, Euvula a fost canonizată de Biserică și este cinstită la 30 martie.

Rămas alături de tatăl său, a fost îndepărtat de credința creștină, fiind îndreptat către studiul medicinei. Ucenic al renumitului medic Eufrosin, și-a însușit tainele vindecării atât de bine, încât a fost chemat de împăratul Maximian la palatul său, ca medic personal. În acea vreme, persecuțiile creștinilor erau în toi, în cetatea Nicomodiei fiind martirizați, în anul 303, douăzeci de mii de mucenici, arși de vii în biserica cetății, în timpul Sfintei Liturghii. Pe aceștia, Biserica îi sărbătorește la 28 decembrie. Dintre ei, Sfântul Antim, episcopul cetății, a reușit să scape și, alături de el, preotul Ermolae. Scăpând de prigoană, preotul Ermolae se ascundea într-o casă. Pentru că trecea zilnic prin fața acelei case, în drum spre Școala de Medicină din Nicomidia, tânărul Pantoleon a fost remarcat de Ermolae și chemat pentru a sta de vorbă. Așa a înțeles că știința medicală nu rodește decât în fața lui Hristos, Care vindecă și aduce mântuirea fără nici o plată. Timpul trecea și, la calea către învățătorul Eufrosin în ale vindecării trupului, Pantoleon a adăugat popasul la casa preotului Ermolae, cel ce îl povățuia în tainele lui Dumnezeu.

Pe când se întorcea acasă de la cursurile lui Eufrosin, Pantoleon a întâlnit un copil mort după ce fusese mușcat de o năpârcă. Socotind că era vremea să încerce învățăturile despre care îi vorbise Ermolae, chemă în ajutor numele Domnului Hristos, și îndată copilul se ridică, iar năpârca muri. Văzând acestea, fugi îndată la preotul Ermolae și ceru să primească Sfânta Taină a Botezului. Și a rămas alături de acesta vreme de opt zile după Botez, inițiindu-se și mai mult în tainele credinței. Auzind împăratul că preotul Ermolae continuă să slujească lui Hristos, a fost prins și martirizat prin decapitare, în anul 305, iar Biserica noastră îl prăznuiește la 26 iulie. Întors acasă, tânărul Pantoleon a ascuns că este creștin, spunându-i tatălui său că, în timpul cât a lipsit de acasă, a tratat pe un bolnav la palat. Între timp, însă, căuta să-și convingă părintele de zădărnicia închinării la idoli. Într-o bună zi, a fost adus la senatorul Eustoghie un orb care își risipise întreaga avere la doctori, fără nici un rezultat. Chemându-și fiul să-l cerceteze, află de la Pantoleon că va fi vindecat prin puterea Stăpânului său. Făcând semnul Sfintei Cruci pe ochii orbului și rugându-se lui Hristos să-l tămăduiască, îndată bărbatul și-a recăpătat lumina vederii. Recunoscător că prin puterea lui Dumnezeu a fost vindecat, a cerut să fie primit în rândul creștinilor. Și a fost botezat atât el, care fusese vindecat, cât și Eustoghie, tatăl lui Pantoleon, martor al minunii. La puțin timp după botez, Eustoghie trecu la cele veșnice, încreștinat, iar toată averea sa rămase lui Pantoleon. Cunoscând cuvintele Mântuitorului, Care îndeamnă pe omul doritor a moșteni viața veșnică: „Vinde toate câte ai și le împarte săracilor, și vei avea comoară în ceruri”, Pantoleon a împărțit întreaga sa avere săracilor, a eliberat sclavii de la curtea sa și s-a dedicat îngrijirii săracilor, cărora nu le cerea preț de vindecare decât să creadă în Hristos, Cel din mila Căruia erau tămăduiți.

Vremea trecea, oamenii își găseau alinare trupului și sufletului venind la doctorul Pantoleon, ajungând vestit în acele vremuri. Iar ceilalți doctori din Nicomidia nutreau sentimente de invidie și căutau prilejul de a-l îndepărta. Nu a trecut mult timp și i-a fost adus doctorului fără de arginți spre îngrijire un creștin chinuit tocmai din ordinul împăratului. Vindecându-i rănile, doctorii din cetate l-au denunțat la împărat că tratase un creștin. Iar la curtea împăratului a fost adus tocmai cel ce fusese vindecat de orbire, întrebat fiind prin ce mijloace a fost tămăduit de Pantoleon. A răspuns că a fost vindecat în numele lui Hristos și din acea clipă a primit adevărata lumină, a credinței. Furios, împăratul a cerut să fie decapitat, fiind prăznuit în sinaxarul ortodox în aceeași zi cu Sfântul Pantelimon, la 27 iulie. Deși îl prețuia pe Pantoleon pentru devotamentul și serviciile sale, împăratul prigonitor Maximian nu putea accepta ca doctorul său să fie creștin. Totuși, căuta să-l scape de chinuri, îndemnându-l să apostazieze. Mai mult, în cetatea Nicomidia era bine înrădăcinat cultul zeului medicinei, Asklepios. Prin închinarea la Hristos, Pantoleon sfida atât pe împărat, cât și pe zeul slujit de el. A fost adus în timpul judecății sale un paralitic asupra căruia toate eforturile celorlalți doctori de la curte erau sortite eșecului. După ce incantațiile către zeul Asklepios au încetat, fără folos, Pantoleon a înălțat rugăciuni către Dumnezeu, l-a luat pe paralitic de mână și l-a ridicat din neputința sa, în numele lui Hristos. În loc să fie pedepsit un creștin, mai mulți păgâni au venit la adevărata credință, văzând minunea săvârșită. Pentru că nici promisiunile, nici amenințările chinurilor ce-l așteptau nu l-au convins să renunțe la credința sa, împăratul a poruncit să fie pedepsit.

Cele mai crude încercări de a-l vătăma se loveau însă de Pantoleon, creștinul „cel puternic ca un leu”, în fața slujitorilor idolești. Armele și fiarele se înmuiau înaintea sa, prin puterea lui Dumnezeu fiind ferit de orice atingere. Văzând că în nici un chip nu-l pot pedepsi, împăratul a poruncit să fie decapitat. Dar la locul execuției, pe când călăul a ridicat sabia, aceasta s-a topit precum ceara în para focului. Din nou, creștinul nu a pierit, și mai mulți soldați l-au urmat pentru minunile sale. Când și-a înălțat o ultimă rugăciune, din ceruri a primit răspuns: „Slujitor credincios, dorința ta va fi acum îndeplinită, porțile cerului îți sunt deschise, cununa ta e pregătită. Tu vei fi de acum înainte adăpost deznădăjduiților, ajutor celor încercați, doctor bolnavilor și teroare demonilor, de aceea numele tău nu va mai fi Pantoleon, ci Pantelimon”, care se tâlcuiește „preamilostiv”. Și întinzându-și grumazul pe tăietor, și-a primit mucenicescul sfârșit, la 27 iulie 303, iar soldații i-au încredințat cu evlavie moaștele pentru a fi îngropate, pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul. Încă de atunci a fost cinstit ca sfânt, părticele din sfintele sale moaște păstrându-se cu mare cinste în diferite lăcașuri de cult, iar numele său a devenit hram al multor biserici sau așezăminte sociale.

Sursa: ziarullumina.ro

Comentarii Facebook


Știri recente