Sfântul Paisie de la Neamț sărbătorit la biserica Șerban Vodă din Capitală

Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț a fost sărbătorit și de credincioșii bucureșteni la biserica Șerban Vodă, singurul lăcaș de cult din Capitală care îl are ca ocrotitor. Sfânta Liturghie a fost oficiată de către Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal, ca delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.

De anul trecut parohia deține un fragment din moaștele Sfântului Paisie, la care s-au închinat, încă de ieri, sute de persoane, după cum ne informează Radio TRINITAS.

„Atât de puternică a fost personalitatea duhovnicească, isihastă, a sfântului Cuvios Paisie încât în jurul său, cu adevărat, a organizat o școală de înaltă duhovnicie și de multă știință de carte. La Neamț s-a tradus Filocalia; există în biblioteca mănăstirii ca și în biblioteca Academiei forte multe manuscrise ale Sfântului Paisie și ale ucenicilor săi din perioada aceasta, de la Dragomirna și de la Nemț, dar cele mai importante traduceri sunt cele care au constituit această colecție duhovnicească – Filocalia care a înrâurit viața spirituală în țările ortodoxe dar și în Occident. Manuscrisele și tipăriturile Sfântului Paisie au jucat un rol covârșitor în marea renaștere duhovnicească a monahismului ortodox din Grecia, din Țările Române, de la Muntele Athos, din Rusia, Ucraina, Serbia și Bulgaria”, a spus Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop Vicar Patriarhal.

Sfântul Cuvios Paisie de la Neamț, un neobosit practicant al rugăciunii inimii, a fost starețul mănăstirilor Dragomirna, Secu și Neamț. A tradus, împreună cu ucenicii săi, o parte din scrierile filocalice ale Sfinților Părinți, devenind astfel ctitorul Filocaliei în limbile română și slavonă. Sfântul Cuvios Paisie s-a născut în orașul Poltava din Ucraina pe data de 21 decembrie 1722. Și-a dat duhul în mâinile lui Hristos la vârsta de 72 de ani. Din anul 1988, el a fost canonizat, iar cultul lui s-a extins în toate țările ortodoxe.

Parohia Serban Voda isi are inceputurile pe la jumatatea secolului al XX-lea, intr-o perioada in care sfintele locasuri de cult si oamenii rugatori erau panditi de mari incercari. Aceasta parohie, desprinsa teritorial de Parohia Buna Vestire Belu, se afla situata la marginea de sud a Bucurestiului, pe soseaua Giurgiului, si cuprinde o parte din teritoriul fostei comune Serban Voda, de la care isi trage si numele. Parohia Serban-Voda a luat fiinta in anul 1940, sub arhipastorirea vrednicului de pomenire Patriarh Nicodim Munteanu.

In anul 2001 s-a inceput constructia noii biserici, ridicate peste cea existenta, paroh fiind Prea Cucernicul Preot Niculescu Alexandru. Lucrarile au continuat in timpul Prea Cucernicului Preot Paroh Ristache Alexandru. Cu ocazia unei vizite de lucru in Romania, Patriarhul Petru al Alexandriei si al intregii Africi a pus piatra de temelie la pridvorul noii biserici. In zidurile bisericii au fost puse si bucati de caramida aduse din ruinele celor 7 biserici ale Apocalipsei. Lucrarile exterioare s-au finalizat sub grija si directa coordonare a Prea Cucernicului Protoiereu Dinu Pompiliu si prin ajutorul nemijlocit al Primariei Capitalei, urmand ca din 2009 sa inceapa lucrarile de pictura. Comunitatea credinciosilor de la Biserica Serban Voda este o comunitate vie, la Sfanta Liturghie si la Sfintele Slujbe participand impreuna credinciosi tineri si varstnici, parinti si copii.

Comentarii Facebook


Știri recente