Sfântul Nifon, Patriarhul Constantinopolului sărbătorit la Catedrala Arhiepiscopală și Mitropolitană din Târgoviște

La Târgoviște vor avea loc, joi, 11 august 2011, ceremoniile legate de sărbătorirea solemnă a Sfântului Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești în fața Catedralei Arhiepiscopale și Mitropolitane, unde se află moaștele Sfântului Ierarh, după cum informează Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Târgoviștei.

Sfântul Nifon este primul sfânt canonizat pe teritoriul țării noastre și cel care a reorganizat viața bise¬ricească în tot ansamblul ei, iar personalitatea lui de mare duhovnic se îngemănează cu cea de luminat cărturar al vremii, care prin smerenia, tăria caracte¬rului și exigența lui morală i-a impresionat până și pe cei care l-au asuprit. Cel mai cunoscut ucenic al său este Sfântul Voievod Neagoe Basarab, iar roadele sale cele mai cunoscute de erudit arhipăstor și om de cultură sunt primele cărți tipărite, în spațiul ortodox, la îndemnul său, de către Ieromonahul Macarie („Liturghierul” – 1508, „Octoihul” – 1510 și „Tetraevangheliarul” – 1512), dând, astfel, măreție culturii românești și universale. Anul acesta sărbătorirea Sfântului Ierarh Nifon va fi deschisă de pelerinajul tinerilor din Municipiul Târgoviște, care va avea loc în ajunul praznicului, în ziua de 10 august, și va porni din fața Catedralei Mitropolitane, la ora 19:00 și va cuprinde centrul istoric al vechii Cetăți de Scaun a Țării Românești, încheindu-se, tot în fața Catedralei, cu oficierea Acatistului Sfântului Ierarh Nifon și închinarea la racla cu sfintele moaște.

Credincioșii sunt așteptați să participe la această sărbătoare, când vor avea ocazia să se închine la racla Sfântului Ierarh Nifon, în ziua de joi, 11 august, începând cu orele 7:30, la Catedrala Arhiepiscopală și Mitropolitană din Târgoviște, când va fi oficiată Sfânta Liturghie de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon și alți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române.

Comentarii Facebook


Știri recente