Sfântul Mucenic Pantelimon cinstit în București

Biserica Ortodoxă îl sărbătorește miercuri, 27 iulie, pe Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon. Fragmente din moaștele acestuia se află și în Biserica „Sfântul Dumitru” – Paraclis universitar din Capitală care își sărbătorește și al doilea hram, informează Radio TRINITAS. Sărbătoarea va începe astăzi, 26 iulie 2011, cu slujba Vecerniei, iar apoi, va avea loc o procesiune în jurul lăcașului.

Biserica „Sfântul Dumitru” a primit hramurile „Sfântul Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon” și „Sfântul Sfințit Mucenic Haralambie” în anul 2009, în data de 12 iunie. Pe lângă moaștele Sfântului Pantelimon, Biserica „Sfântul Dumitru” din Capitală adăpostește și alte sfinte odoare: Sf. Haralambie, Sf. Antipa al Pergamului și Sf. Nicanor.

Biserica „Sfântul Dumitru” este un lăcaș de cult atestat la 1650 și era așezat la „poarta de sus a Curții domnești”. În decursul timpului a cunoscut mai multe perioade de ruină, fapt care a dus la rezidirea ei de două ori: 1741 și 1819 (de când datează lăcașul de azi). Lăcașul este cunoscut ca „Biserica de Jurământ” pentru că în trecut aici se făceau jurămintele solemne. Împricinatul, pârât sau reclamant, de față fiind arhiereul și preoții, se încingea cu brâul Preacuratei și, în fața ușilor împărătești jura că va spune adevărul.

În biserică se află și mormântul ctitorului, episcopul Constandie, dar și singura icoană din București a Sfântului Apostol Iuda Tadeu (unul din cei 12 ucenici ai Domnului).

Fragmente din moaștele Sfântului Mare Mucenic Tămăduitor Pantelimon se mai află și la Biserica „Sfântul Pantelimon” – Foișorul de Foc din Capitală.

Comentarii Facebook


Știri recente