Sfântul Mucenic Gheorghe va fi prăznuit mâine de Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă îl prăznuiește mâine, 23 aprilie, pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruință. Acesta este unul dintre cei mai cunoscuți Sfinți militari ai Bisericii.

Încă din primele veacuri creștine, Sfântul Gheorghe, este considerat un exemplu de curaj și de devotament față de Mântuitorul Iisus Hristos.

Mai multe detalii a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Gheorghe Sava directorul Seminarului Teologic „Episcopul Chesarie” din Buzău: „A trăit în perioada de la sfârșitului secolului III, începutul secolului IV. Biserica era în plină persecuție din partea împăraților romani. A avut fericirea să crească într-o familie creștină care i-a oferit o educație aleasă, tatăl său murind ca și mucenic mărturisitor al Mântuitorului Iisus Hristos. El va intra în armată, va ajunge într-o importantă demnitate în cadrul armatei romane, ca tribun. Trăiește în această perioadă când Dioclețian cel care a fost unul din cei mai mari prigonitori ai creștinilor despre care se zice că a bătut monedă în semnul nimicirii numelui de creștin, își propusese să extermine creștinismul. De aceea, acum când începe persecuția lui Dioclețian, Sfântul Mucenic Gheorghe este cel care va mărturisi mai întâi că este creștin, arătând că el slujește adevărului iar adevărul se identifică cu Mântuitorul Iisus Hristos. Curajul de mărturisitor a făcut ca mulți dintre supușii săi să treacă la creștinism și mai mult decât atât, ne spune istoria, că însăși împărăteasa Alexandra va primi învățătura creștină ceea ce l-a determinat pe Dioclețian să îl supună pe Sfântul Gheorghe la cele mai cumplite chinuri”.

Comentarii Facebook


Știri recente