Sfântul Mucenic Filimon – ocrotitorul actorilor

Biserica Ortodoxă l-a pomenit astăzi, 14 decembrie 2012, pe Sfântul Mucenic Filimon. Acesta, după cum amintește sinaxarul, „de credință elin și cu meșteșugul comedian”, a primit botezul creștin și a fost martirizat în timpul împăratului Dioclețian. Pentru că era actor, Sfântul este considerat ocrotitorul breslei.

În Biserica Mănăstirii „Radu Vodă” din Capitală slujba Sfintei Liturghii a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, după care a fost oficiată o slujbă de pomenire pentru toți cei care și-au dedicat activitatea scenei și filmului, trecuți la cele veșnice.

„Sfântul Mucenic Filimon a trăit în urmă cu 1700 de ani în Egipt, aproape de cetatea Alexandriei și era de profesie actor de comedie. În cetatea în care trăia el veselea pe locuitorii acelei cetăți în așa fel încât aceștia îl iubeau foarte mult. Ziua de 14 decembrie este ziua în care se face pomenirea sfântului și pentru că el a fost de profesie actor a fost ales în urmă cu mai mulți ani ocrotitorul tuturor actorilor, regizorilor, scenariștilor și altor artiști care își împart viața bucurând așa cum a bucurat și Filimon pe oamenii care vin ca să-i vadă”, a explicat PS Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Actori, regizori, nume importante ale scenei și filmului românești au ținut să fie prezenți la comemorarea colegilor trecuți la Domnul.

La final, au fost lansate 3 audiobook-uri: „Povestea celor mai frumoase daruri”, în lectura actriței Daniela Nane, „Povestea bisericii din satul meu” în lectura actriței Maria Ploae și „Pildele lui Solomon” în lectura actorului Victor Rebengiuc.

Tot acum a fost lansat și un CD cu Paraclisul și viața Sfântului Mucenic Filimon, ocrotitorul actorilor. Cântă Corul „Evloghia” al Patriarhiei Române iar rugăciunile și viața Sfântului sunt citite de Victor Rebengiuc.

„Sunt daruri pe care atât Biserica cât și cei care au contribuit la realizarea acestor audiobook-uri și care nu au vrut ca să primească nimic în schimb îl fac celor mici în această perioadă între Sărbătoarea Sfântului Nicolae și Nașterea Domnului, perioadă în care copiii primesc daruri. Actrița Daniela Nane este cea care m-a ajutat cel mai mult în realizarea acestor audobook-uri ea luând legătura cu fiecare dintre actori. De asemenea, aș vrea să mulțumesc domnului Nicolae Mărgineanu care a pus la dispoziție studioul său pentru înregistrarea acestor audiobook-uri, domnului Mihai Orășanu, domnului Gheorghe Iovu a cărui muzică am folosit-o în audiobook-urile cu povești și ca o noutate vizazvi de imprimarea unor povești cred că sunt singurele audiobook-uri de povești care s-au imprimat până acum care folosesc pe lângă muzică și efecte sonore”, a mai Precizat PS Părinte Varsanufie Prahoveanul.

„Vor urma și alte audiobook-uri și vom lucra cu cât mai mulți colegi pentru că sunt foarte mulți colegi care vor să ajute. Se știe că aceste povești nu sunt doar pentru copii, ci sunt și pentru adulți dar mai ales pentru copii și sunt importante pentru că sunt ziditoare de suflet. Sunt scrise în spirit creștin și cu siguranță că vor fi mângâierea celor mici care pot evada din lumea de monștri și alte personaje negative pe care le văd la televizor”, a mărturisit actrița Daniela Nane.

La final, toți actorii prezenți au primit câte un exemplar al CD-ului cu Paraclisul și viața Sfântului Filimon, dar din partea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel.

Comentarii Facebook


Știri recente