Sfântul Meletie, mărturisitorul Sfintei Treimi

Sfântul Meletie, patriarhul Antiohiei, a susținut mărturisirea de credință a Sinodului de la Niceea împotriva ereziei arienilor. Blândețea și evlavia sa i-au atras aprecierea credincioșilor care l-au cinstit în mod deosebit încă din timpul vieții. Sfinții Ioan Gură de Aur, Vasile cel Mare și Grigorie Teologul l-au considerat părintele lor și au alcătuit cuvinte de laudă despre el. Și-a dat viața în timpul Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol, contribuind la definitivarea Crezului niceo-constantinopolitan.

Sfântul Meletie s-a născut în localitatea Militene din Armenia și a început de tânăr o viață ascetică severă, devenind un om al rugăciunii, după cum informează „Ziarul Lumina”. În Sevasta, capitala Armeniei, Sfântul Meletie a asistat la martiriul celor 40 de mucenici, fiind întărit de exemplul lor în credința ortodoxă. Nu după mult timp a ajuns episcop al Sevastei și a promovat învățăturile Sinodului de la Niceea în rândurile credincioșilor, adică nașterea din veci a Fiului din Tatăl. La Sevasta, sfântul a cunoscut pildele numeroșilor martiri, care pentru credința în Hristos au suferit chinuri inimaginabile. Pentru Meletie, orice martiriu și orice dovadă a mărturisirii adevărate au fost hrană de întărire pentru sufletul lui și pentru puterea sa mărturisitoare de mai târziu. Un exemplu de autentică trăire și mărturisire a fost, poate pentru viitorul patriarh drept-credincios al Antiohiei, episcopul Toma de Marash, adus de episcopii armeni la Sinodul I Ecumenic. Despre acesta, Maruta de Maipherkat spunea că a fost torturat de eretici timp de 22 de ani, prin înlăturarea ochilor, a nasului, a buzelor, a dinților, a mâinilor și picioarelor. Împăratul Constantin cel Mare, când l-a văzut, a îngenuncheat în fața lui, i-a sărutat rănile și i-a spus: ‘Te slăvesc pe tine, martirule al lui Hristos, care ești împodobit cu multe cununi’.

Mărturisire fără de cuvânt

În acea perioadă, Biserica Antiohiei era în mare tulburare din cauza arienilor, iar Scaunul episcopal a fost ocupat de partizani ai ereziei, astfel încât gruparea drept-credincioșilor era în scădere. Alegerea lui Meletie în Scaunul de episcop al Antiohiei a fost întâmpinată cu bucurie de toată lumea, chiar de arieni și evrei. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că un fier roșu aruncat în apă se răcește mai puțin repede decât o inimă irascibilă în contact cu un suflet pașnic ca al lui Meletie. Meletie avea o inimă curată și răbdătoare, era dedicat rugăciunii și manifesta o evlavie sinceră către cele sfinte, astfel că, la începutul păstoririi, a evitat să intre în problemele care îi separau pe ortodocși de arieni. El considera că dacă va smulge din sufletele oamenilor răutatea și păcatul, aceștia vor fi capabili să primească învățăturile adevărate. Sfântul s-a luptat cu abuzurile care se petreceau în acest mare oraș al imperiului, reușind să imprime în comportamentul tuturor, clerici și mireni, corectitudinea și grija față de cei oropsiți și defavorizați. Sfântul Ioan Gură de Aur va reține și dezvolta această calitate de la Sfântul Meletie, dobândind supranumele de ‘apostol al săracilor’.

Împăratul Constantin al II-lea, susținător al arienilor, dorind să-l atragă pe episcopul Meletie în tabăra ereticilor, convoacă un sinod al arienilor chiar în orașul lui Meletie. După cuvântările episcopilor arieni, care justificau printr-un limbaj abstract că Fiul este prima creatură a Tatălui în timp, Meletie, care era ținut să nu vorbească, face o mărturisire surprinzătoare folosindu-se de gestică. Sfântul întinde în fața tuturor trei degete și apoi strânge două spunând: ‘Trei persoane sunt concepute în minte, dar este ca și când ne adresăm numai uneia’. Această mărturisire răstoarnă avantajul arienilor și îi întărește pe ortodocși în mărturisirea dreptei credințe.

A prezidat Sinodul II Ecumenic

Datorită mărturisirii sale, Meletie a fost de două ori alungat din Scaunul episcopal al Antiohiei. Prima dată de împăratul Constantin al II-lea și a doua oară de Valens.

În timpul exilului, credincioșii din Antiohia au dovedit o fidelitate față de el nemaiîntâlnită până la vremea acceea. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că antiohienii îl numeau tatăl lor. Aproape în fiecare casă un copil era botezat cu numele lui, iar chipul lui Meletie era purtat pe haine și imprimat pe diferite obiecte. În viața Sfântului din Minei se spune că, în ziua hirotonirii sale, oamenii, fiind mânați de dragostea ce aveau pentru el, îl chemau pe la casele lor, socotind că acestea se vor sfinți și numai prin intrarea lui.

În anul 379, când Teodosie I ajunge pe tronul imperiului și restabilește în scaunele episcopale pe episcopii orotodocși, Sfântul Meletie reia pentru ultima dată tronul Antiohiei. Sfântul Meletie a prezidat lucrările Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol și l-a hirotonit și înscăunat pe Sfântul Grigorie Teologul ca episcop al capitalei imperiale. În timpul sesiunilor sinodului, Sfântul Meletie a trecut la Domnul, trupul său fiind transportat și înmormântat în Antiohia.

Părinte duhovnicesc al marilor capadocieni

Ucenicul Sfântului Meletie, Sfântul Ioan Gură de Aur, spunea că și păgânii, și iudeii îl socoteau un om ales, căci ‘sfințenia strălucea pe fața sa’. Sfântul Grigorie de Nazianz îl caracteriza astfel: ‘Om fără de meșteșug, cu purtări simple, plin de Dumnezeu, purtând în inima sa calmul august al trăsăturilor sale.’ Cel care a dezvoltat o relație strânsă cu Meletie a fost Sfântul Vasile cel Mare. Acesta a purtat cu episcopul Antiohiei o serie lungă de corespondențe, întărindu-se unul pe altul în mărturisirea credinței ortodoxe. ‘Dacă evlavia ta știa ce bucurie îmi faci scriindu-mi, n-ai fi ratat, sunt sigur, nici o ocazie să o faci. Nu știi oare care este răsplata cerului rezervată celor ce mângâie în întristări?… Dacă prin rugăciunile tale m-aș învrednici să nu-mi închei călătoria mea pământească până ce să primesc din gura ta învățătura mântuirii și să primesc de la tine merinde pentru viața prezentă și cea viitoare, aș socoti aceasta drept un mare bine și dovada bunătății lui Dumnezeu față de mine’, îi mărturisea într-o scurtă corespondență Marele Vasile.

Povățuitor despre nevoință chiar și pentru Simon Stâlpnicul

În zilele Sfântului Meletie, în părțile Siriei, în care se află și Antiohia, și-a început prima nevoință Sfântul Simeon Stâlpnicul. Acesta s-a urcat pe un deal înalt și s-a ferecat cu un lanț de fier și multe greutăți dorind ca prin strâmtorarea fizică a trupului să domolească și pornirea lui. Auzind de acest lucru, Sfântul Meletie s-a dus la el și, văzându-l ferecat, i-a zis: ‘Poate omul și fără obezi să se stăpânească pe sine și nu cu fiare să se lege de un loc, ci cu voia și înțelegerea’. Dovedind o înțelegere profundă asupra nevoinței, Sfântul Meletie arată că stăpânirea pornirilor păcătoase se face la nivelul voinței, astfel că efortul ascetic trebuie îndreptat spre partea duhovnicească a omului. Cuviosul Simeon, auzind acestea, s-a folosit și, dezlegând lanțurile, s-a legat cu voia sa liberă, ca de bunăvoie să fie legat pentru Iisus Hristos.

A scris Testamentul celor 40 de mucenici

Patrologul grec Stylianos Papadopoulos spune că Meletie este autorul unei epistole care reprezintă Testamentul celor 40 de creștini mărturisitori, care așteptau, hotărâți, să sufere martiriul în Sevasta Armeniei, în jurul anului 320, sub Liciniu. Acești martiri, dezbrăcați în lacul Sevastei, au murit cu toți din pricina frigului, nu înainte de a scrie cu ajutorul lui Meletie ultimele dorințe sau dispoziții ale lor: rămășițele lor să fie adunate și date toate la un loc presbiterului Proido, să nu fie împărțite la diverse persoane, ci să fie îngropate toate în satul Sareim, în apropiere de Zela, creștinii să păzească cu sârguință poruncile Domnului. La sfârșitul scrisorii, mucenicii salută persoane cunoscute sau înrudite cu ei.

Comentarii Facebook


Știri recente