Sfântul Maxim Mărturisitorul sărbătorit la schitul Strâmbu – Găiseni

În ziua sărbătorii Sf. Maxim Mărturisitorul, la 21 ianuarie, a fost prilej de aleasă bucurie duhovnicească pentru obștea Schitului Strâmbu – Găiseni care și-a primit chiriarhul, pe Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului. Cu această ocazie, Preasfinția Sa, înconjurat de un ales sobor de preoți și diaconi, a săvârșit Sfânta Liturghie Arhierească în biserica schitului. Numeroșii credincioși prezenți au avut posibilitatea să se închine la părticele din moaștele Sf. Maxim Mărturisitorul, dăruite astăzi de Chiriarhul Eparhiei Giurgiului vechii așezări monahale. Sfintele odoare au fost așezate spre închinare într-un baldachin în sfântul locaș.

Potrivit episcopiagiurgiului.ro, în cuvântul de învățătură, Preasfinția Sa a vorbit despre viața și opera teologică a Sfântului Maxim Mărturisitorul, „un uriaș al cugetării creștine, poate cel mai mare dintre toți’, așa cum l-a numit părintele Prof. Dumitru Stăniloae. Toată opera și slujirea Sfântului Maxim Mărturisitorul, a arătat Preasfinția Sa, sunt temeinic zidite pe convingerea că între autenticitatea vieții duhovnicești și ortodoxia credinței există o legătură ce nu poate fi ruptă. A fost un teolog desăvârșit, un mare apărător al dreptei credințe, care a folosit întreaga filozofie greacă profană și creștină pentru a crea o monumentală concepție despre existență, în scrierile sale, acordând o importanță deosebită omului, lumii și lui Dumnezeu.

La final, Preasfințitul Părinte Ambrozie a oferit monahiei Cecilia Moldoveanu, egumena Schitului Strâmbu-Găiseni, o icoană a Sfântului Voievod Neagoe Basarab, ocrotitorul acestui așezământ monahal, iar credincioșilor iconițe cu chipul Sfântului Maxim Mărturisitorul și ultimul număr al revistei eparhiale.

Comentarii Facebook


Știri recente