Sfântul Maslu la Potenza, Italia

Duminică 9 decembrie 2012, credincioșii Parohiei „Sfânta Teodora de la Sihla” din Potenza s-au putut bucura de binefacerile revărsate asupra lor prin Taina Sfântului Maslu săvârșită într-un sobor de 7 preoți chemați la împreună-rugăciune de la parohiile învecinate de la marea Adriatică si marea Tireniană respectiv Pr. Protopop Mihai Driga de la Bari, Pr. Protopop Nicolaie Budui de la Salerno, Pr. Catalin Andronache de la Trani, Pr. Marian Micu de la Cerignola, Pr. Florin Carlig de la Foggia, Pr. Bogdan Filip de la Sala Consilina.

După săvârșirea Sf. Maslu Pr. Protopop Mihai Driga a ținut un frumos și ziditor cuvânt de învățătură reliefând legătura dintre uleiul și vinul din pilda samarineanului milostiv pe de o parte și legătura dintre taina Sfântului Maslu și a Sfintei Împărtășanii pe de altă parte, după cum informează episcopia-italiei.it. Deschiderea Sfintei Evanghelii – după cum prevede rânduiala – a fost făcută de un tânăr surdomut pictor de icoane și tablouri.

A urmat apoi o tradițională agapă frățească pregătită de doamna preoteasă împreună cu vrednicele femei din comitetul parohial.

Comentarii Facebook


Știri recente