Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – ocrotitorul municipiului Drobeta Turnu Severin

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe este ocrotitorul municipiului Drobeta Turnu Severin. Numeroși locuitori ai acestui oraș au participat astăzi la Sfânta Liturghie arhierească oficiată pe un podium special amenajat în fața Catedralei episcopale, aflată în construcție. Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, alături de Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, Preasfințitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților și Preasfințitul Părinte Gurie Gorjeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Craiovei

După Sfânta Liturghie a avut loc și un concert de muzică religioasă, susțiunt de corul „Kinonia” al Episcopiei Severinului și Strehaiei.

Sursa: TRINITAS TV

Comentarii Facebook


Știri recente