Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir

Biserica Ortodoxă sărbătorește astăzi, 26 octombrie 2012, pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir.

Sfântul Dimitrie s-a născut în Tesalonic în a doua jumătate a secolului al III-lea și a pătimit pentru credința în Domnul nostru Iisus Hristos, trecând la cele veșnice la 26 octombrie 303 tot în acest oraș. Părinții săi au fost creștini, tatăl său fiind și conducătorul orașului Tesalonic. După moartea părinților, împăratul Maximian, cunoscându-i înțelepciunea, i-a încredințat lui Dimitrie conducerea Tesalonicului în locul tatălui său, zicându-i: ‘Păzește-ți patria și curățește-o de creștini’. Astfel, Dimitrie a fost pus în situația de a alege între a împlini porunca împăratului și a merge pe calea Mântuitorului Iisus Hristos. A ales să urmeze pe Hristos și a început să propovăduiască Cuvântul Domnului în Tesalonic.

Aflând că Sfântul Dimitrie era creștin, împăratul a venit în Tesalonic pentru a-și serba prin jocuri publice victoria asupra sarmaților și a poruncit ca Dimitrie să fie închis în temniță. Între prietenii din Tesalonic ai Sfântului Dimitrie era și un tânăr creștin pe nume Nestor. Acesta, văzând cum Lie gladiatorul omora în arenă pe toți luptătorii, printre care se aflau și creștini, a venit la Sfântul Dimitrie și i-a cerut să se roage pentru el deoarece voia să lupte cu Lie. Sfântul Dimitrie l-a însemnat cu semnul crucii și i-a spus: ‘Și pe Lie vei birui, și pe Hristos vei mărturisi’. Astfel, cu ajutorul lui Dumnezeu, Nestor biruie pe Lie gladiatorul, însă a atras mânia împăratului Maximian, care a dat poruncă să fie scos afară din oraș și omorât. În dimineața zilei de 26 octombrie 303, ostașii au intrat în temnița Sfântului Dimitrie și din porunca împăratului l-au străpuns cu sulițele, Sfântul Mucenic Dimitrie suferind astfel moarte martirică. Creștinii au luat în noaptea următoare trupul Sfântului Mucenic și l-au îngropat, iar deasupra mormântului au zidit o bisericuță în care se săvârșeau multe minuni.

În anul 402 a intrat în această bisericuță Leontie, prefectul Iliricului. În timp ce se ruga, s-a vindecat de o boală care îl chinuia de multă vreme. Pentru acest fapt, Leontie a mulțumit lui Dumnezeu și Sfântului Mucenic Dimitrie și a zidit o biserică mai mare și mai frumoasă în locul celei dintâi. Când a săpat temelia, a dat peste moaștele Sfântului Dimitrie, care izvorau mir bine mirositor. De aceea, i se mai spune Sfântul Mucenic Dimitrie și ‘Izvorâtorul de Mir’.

Comentarii Facebook


Știri recente