Sfântul Marcu este prăznuit astăzi de Biserica Ortodoxă

Biserica Ortodoxă prăznuiește astăzi, 25 aprilie, pe Sfântul Marcu.

Sfântul Apostol Marcu este unul dintre cei patru evangheliști. Unii cercetători au avansat această ipoteză după cercetarea versetului din prima epistolă a Sfântului Apostol Petru: ‘Biserica cea aleasă din Babilon și Marcu, fiul meu, vă îmbrățișează’ (1 Ptr. 5:13). În sinaxar, însă, această ipoteză nu este confirmată, iar Sfântul Apostol Marcu este considerat doar ucenic duhovnicesc al Sfântului Apostol Petru.

Ceea ce știm despre originea Sfântului Marcu se rezumă la simplul fapt de apartenență la seminția lui Levi. Înainte de a discuta ceva mai pe larg despre momentul scrierii Sfintei Evanghelii, vom aborda traseul propovăduirii sale. După ce a călătorit la Roma împreună cu Sfântul Apostol Petru, a fost trimis de acesta la Aquileea, iar după aceea a mers în Egipt. ‘Apoi toate părțile acelea ca Libia și Pentapoli, fiind în întunericul îndrăcirii idolești, le-a luminat cu lumina sfintei credințe și le-a adus la Hristos. Și pretutindeni făcând minuni, a împodobit Biserica lui Hristos prin punerea mâinilor pe capul episcopilor și a celorlalți clerici; apoi a învățat pe mulți oameni o viață atât de îmbunătățită, încât și necredincioșii se minunau foarte mult și-l lăudau’ (Viețile Sfinților pe luna Aprilie, p. 310). Fără îndoială, Sfântul Apostol Marcu a făcut multe minuni pentru aducerea la dreapta credință a popoarelor păgâne pe care fusese chemat să le convertească. Hirotonirea clericilor era și ea o componentă importantă a misiunii apostolice, pentru că ajuta la adâncirea dreptei credințe de persoanele botezate și, în același timp, constituia o bază a convertirii ulterioare.

Misiunea în Alexandria

Venirea în Egipt a Sfântului Apostol Marcu nu poate fi pusă la îndoială, dar, în prezent, s-a ajuns la concluzia că este puțin probabil ca el să fi propovăduit chiar și pentru o scurtă perioadă în Alexandria. Sinaxarul preia o tradiție foarte veche, dar care nu merge mai departe de secolul al III-lea după Hristos. Informațiile din secolele I și al II-lea nu indică sub nici o formă propovăduirea Sfântului Apostol Marcu în Alexandria. Totuși, pentru că nu întotdeauna ne putem baza pe rezultatele cercetărilor (multe au concluzii contradictorii încă!), vom aborda varianta existentă în Viețile Sfinților. Aici se precizează că a fost trimis de Duhul Sfânt în Alexandria. Sosind, încălțămintea, i s-a stricat, lucru care l-a făcut să meargă la un cizmar. Acesta, încercând să îi repare încălțămintea s-a rănit foarte tare la mână și a strigat după ajutorul lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Marcu, luând acest eveniment drept o descoperire cerească, s-a bucurat și, amestecând tină cu apă, i-a uns rana cizmarului vindecându-l imediat. Cizmarul, minunându-se de cele întâmplate, l-a chemat în casa sa unde a pus masă mare și l-a întrebat cum a reușit să-l vindece. Sfântul Apostol Marcu l-a catehizat pe el și pe familia lui și i-a adus la dreapta credință. În cele din urmă, Sfântul Apostol Marcu a fost prins de închinătorii idolului Serapid, care l-au închis în temniță. Aici, la miezul nopții a fost vizitat de un înger care i-a spus: ‘Robule al lui Dumnezeu, Marcu, căpetenia sfinților celor din Egipt; iată numele tău este scris în cartea vieții din cer și ești numărat cu Sfinții Apostoli. Pomenirea ta nu va fi uitată în veci, vei fi împreună dănțuitor cu puterile cele de sus, arhanghelii vor primi la cer duhul tău și moaștele tale pe pământ vor fi păzite!’ Văzând această vedenie, Sfântul Marcu și-a întins mâinile sale în sus zicând: ‘Mulțumesc Ție, Doamne al meu, Iisuse Hristoase, că nu m-ai lăsat pe mine, ci cu sfinții Tăi m-ai rânduit! Rogu-mă Ție, Stăpâne, primește cu pace sufletul meu și nu mă lipsi de darul Tău.’ Acestea zicându-le, Domnul nostru Iisus Hristos a venit la dânsul în chipul acela, când era cu ucenicii Săi, mai înainte de cruce și de îngropare, și a zis către dânsul: ‘Pace ție, Evanghelistul Meu!’ Iar Sfântul Marcu a răspuns, zicând: ‘Pace și Ție, Doamne al meu, Iisuse Hristoase!’ Și s-a dus de la dânsul Domnul. Iar după ce s-a făcut ziuă, au mers la temniță o mulțime de cetățeni, și scoțând pe sfânt afară, i-au pus iarăși funia de grumajii lui și iarăși îl târau peste pietre ascuțite, zicând: ‘Să tragem boul la ocolul boilor!’ Iar Sfântul Marcu mulțumea lui Dumnezeu și se ruga zicând: ‘În mâinile Tale, Doamne, îmi dau duhul meu!’ (Viețile Sfinților pe luna Aprilie, p. 315). După trecerea la cele veșnice a Sfântului Apostol Marcu, păgânii au dorit să îi ardă trupul, dar imediat s-a pornit o ploaie năprasnică. Împiedicați să facă acest lucru, au fugit înspăimântați, iar creștinii au putut să ia moaștele Sfântului Marcu.

Evanghelia după Marcu

Sfântul Irineu de Lyon, Clement Alexandrinul și Papias de Hierapole sunt autorii antici care atribuie această Evanghelie Sfântului Apostol Marcu. Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, însă, afirmă despre un pasaj al acestei Evanghelii că ar proveni din ‘amintirile lui Petru’. Conexiunea cu Sfântul Apostol Petru este susținută și de tradiția bisericească. Astfel, Sfântul Apostol Petru ar fi citit și avizat textul notat de Sfântul Apostol Marcu. ‘Mărturiile antice arată că Marcu este autorul acestei Evanghelii (…) Corelarea acestei Evanghelii cu Petru a constituit, probabil – cum lasă să se înțeleagă Papias -, un efort pentru a legitima o Evanghelie neatribuită unui martor ocular al vieții lui Iisus. Referirea la Roma apare pentru prima dată la Clement, unde depinde de legătura dintre Marcu și Petru (Enrico Norelli, Claudio Moreschinni, Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine, vol. I, Editura Polirom, Iași, 2001, p. 62). Atribuirea acestei Evanghelii unui apropiat al Sfântului Apostol Petru era, prin urmare, o încercare de a o face mai ușor acceptată într-o perioadă în care apocrifele nu întârziau să apară. Chiar și așa, această Evanghelie nu a fost scutită de probleme din cauza utilizării ei singulare de anumite secte. ‘După cum zice Irineu, carpocrațienii aveau o predilecție pentru această Evanghelie; conform unui pasaj din Clement, a cărui autenticitate nu este dovedită, ei ar fi avut ‘o Evanghelie secretă a lui Marcu’ în circulație la Alexandria pe la 170. În rest, însă, o legătură între Marcu și Alexandria nu este atestată înainte de sfârșitul secolului al III-lea’ (Ibidem, p. 62). În mod cert, această ‘Evanghelie secretă a lui Marcu’ așteaptă încă să fie adusă mai mult în centrul atenției tocmai pentru a se mai putea emite noi ipoteze teribiliste asupra unui eveniment sau altul. Cât despre părerea Bisericii Ortodoxe, în mod clar nu există decât o singură Evanghelie aparținând Sfântului Apostol Marcu. Sfântul Marcu nu a scris decât una, nu două sau mai multe…

Liturghia Sfântului Apostol Marcu

Ritul liturgic alexandrin sau liturghiile de tip egiptean își au originea în Liturghia atribuită Sfântului Apostol Marcu. Astfel, formele cele mai vechi ale anaforalei ne-au fost transmise de Evhologhiul lui Serapion, episcop de Thmuis (sec. IV) și Rânduiala bisericească egipteană. Până în secolul al V-lea această Liturghie a fost cunoscută în greacă, dar, după despărțirea Egiptului de Imperiul Bizantin datorită ereziei monofizite, a fost tradusă în limba coptă și pusă sub numele Sfântului Chiril al Alexandriei. Anaforaua Liturghiei atribuită Sfântului Apostol Marcu mai este utilizată și în prezent în Egipt în timpul Posturilor Paștelui și Crăciunului. Totodată, ritul alexandrin a influențat și Liturghia Bisericii Etiopiei. Rolul Sfântului Apostol Marcu nu rămâne așadar doar acela de propovăduitor al credinței creștine, ci și de scriitor al unei Evanghelii canonice, precum și de creator al unei Sfinte Liturghii. Este adevărat că, în primul rând, el rămâne un Evanghelist, adică un bine-vestitor al Împărăției Cerurilor și a iconomiei mântuirii. Adică, în esență, un propovăduitor al iubirii veșnice și fericite întru Hristos. (Articol publicat în ‘Ziarul Lumina’ din data de 24 aprilie 2010)

Comentarii Facebook


Știri recente