Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, întemeietorul filosofiei creștine

Filosofia a primit accepțiuni diferite din partea teologiei, de-a lungul secolelor. De la extrema considerare a ei drept o iluzie supărătoare a cunoștinței adevărate și până la reprezentarea acesteia ca o știință indispensabilă creativității teologice. Din partea filosofiei a existat pericolul manifest asupra gândirii creștine prin încercarea directă de uzurpare. Viața și scrierile Sfântului Iustin Martirul și Filosoful reprezintă o mărturie în favoarea conlucrării deosebite existente între cele două științe. El reprezintă, alături de Clement Alexandrinul, unul dintre cei mai echilibrați gânditori creștini ai primelor veacuri.

Copilul matur

Sfântul Iustin s-a născut în jurul anului 100 în localitatea Flavia Neapolis (vechiul oraș Sichem al Samariei) din Palestina. În debutul primei sale Apologii, Sfântul Iustin se prezintă ca fiind fiul lui Priscus și nepotul lui Bacchius. Părinții săi erau păgâni și este puțin probabil să fi avut vreo rudă creștină în familie. Lucru acesta este clar și datorită peregrinării filosofice de care a avut nevoie pentru a cunoaște legea creștină. Din fericire, părinții i-au oferit o educație destul de bună, ajutându-l să-și descopere propriile talente și să fie un căutător al adevărului. Învățăturile primite nu l-au mulțumit prea mult, deoarece se refereau probabil doar la informații fără prea multă aplicație spirituală concretă, ori Sfântul Iustin era, înainte de toate, o persoană analitică, determinată să caute numai esențialul. De aceea a decis că sosise momentul să descopere care este, de fapt, sensul vieții.

Filosoful pelerin

În Dialogul cu iudeul Trifon, Sfântul Iustin ne mărturisește lungul său periplu dominat de dorința cunoașterii lui Dumnezeu. Astfel, primul său profesor a fost un filosof stoic, dar care l-a dezamăgit în scurt timp, determinându-l să renunțe la cursurile lui. Stoicul nu îi vorbea absolut deloc despre Dumnezeu, considerând un astfel de subiect inutil. În definitiv și la urma urmei, ce nevoie mai era să discuți de Dumnezeu când singurul tău scop în viață rămânea păstrarea demnității proprii? Sfântul Iustin nu concepea însă existența vreunei calități nobile fără cunoașterea Ființei Supreme. A plecat așadar la un aristotelician (peripatetician), care i-a vorbit frumos despre unele lucruri, dar i-a pretins plata lecțiilor în continuare. Cum Sfântul Iustin considera că o eventuală ucenicie în cunoașterea lui Dumnezeu nu poate fi achiziționată cu o plată bănească, l-a părăsit și pe acesta. A ajuns în preajma unui pitagoreu. Vorbind cu el, acesta l-a întrebat dacă are cunoștințe de geometrie, astronomie și muzică. Sfântul Iustin nu poseda o astfel de știință și a fost respins de pitagoreu de la urmarea cursurilor sale. Dezamăgit, s-a hotărât să facă o ultimă încercare și a mers la un platonician proaspăt sosit în oraș. Acesta i-a deschis unele căi, lăsându-l aproape fericit. „Înțelegerea lucrurilor netrupești mă încânta foarte mult, iar contemplarea ideilor dădea aripi judecății mele. De aceea, socoteam că nu avea să treacă prea multă vreme până să devin înțelept și, în neghiobia mea, nădăjduiam să văd pe Dumnezeu față către față; căci acesta este scopul filosofiei lui Platon” (Dialog cu iudeul Tryfon, II, 1, p.121).

Convertirea la creștinism

În peregrinările sale, Sfântul Iustin pleacă din orașul natal și se îndreaptă spre Antiohia. Locul convertirii sale nu se cunoaște cu siguranță, tot ceea ce știm este că s-a petrecut într-o seară, pe malul mării. Sfântul Iustin era absorbit de cugetările filosofice, adânc pătruns într-o meditare asupra doctrinei platoniciene. Din întâmplare, a observat un bătrân care se plimba și el în zona respectivă. Au intrat în dialog și bătrânul i-a dovedit zădărnicia fiecărui sistem filosofic pe care Sfântul Iustin încercase să îl abordeze în trecut. Totodată, i-a vorbit de profeți și de Mântuitorul Hristos. După această discuție nu l-a mai întâlnit niciodată. „Iar mie mi s-a aprins deodată un foc în suflet și m-a cuprins o mare dragoste de profeți, ca și de bărbații aceia care au fost prietenii lui Hristos. Și, gândindu-mă la cuvintele lui, găseam că aceasta este singura filosofie sigură și aducătoare de folos. În felul acesta și pentru aceasta sunt filosof” (Dialog cu iudeul Tryfon, VIII, 1, p.130). Convertirea era încheiată.

Martiriul

Sfântul Iustin a plecat după momentul convertirii la Efes, unde a avut loc dialogul său cu iudeul Tryfon, relatat în scrierea omonimă. Apoi, se îndreaptă spre Roma, unde va deschide prima școală filosofică în care se va preda credința creștină. Rezonanța unui astfel de loc nu se lasă mult timp așteptată și ucenicii încep să apară, dar se nasc acum și primele conflicte. Un filosof cinic, Crescens, devine cel mai aprig adversar al Sfântului Iustin, dar este învins într-o dispută directă. Tațian Asirianul îl descrie pe Crescens drept un fals filosof, care iubea mai mult banii decât înțelepciunea. Se știe că acesta a complotat împotriva Sfântului Iustin, ajungând să îl denunțe autorităților romane pentru faptul că este creștin. Oricum, curajul Sfântului Iustin a fost unul ieșit din comun, deoarece a provocat la un dialog deschis filosofia păgână într-o vreme a persecuțiilor. Așa cum afirmă marele patrolog Stylianos Papadopoulos, Sfântul Iustin a deschis prima școală filosofică creștină într-un oraș în care creștinii de regulă se ascundeau de autorități pentru a nu fi omorâți. În anul 165, după denunțul lui Crescens, Sfântul Iustin este decapitat, împreună cu șase ucenici de prefectul roman Rusticus.

Condițiile primirii Tainei Euharistiei

Una dintre cele mai importante mărturii ale Sfântului Iustin este cea legată de desfășurarea Sfintei Liturghii în vremea sa. Astfel, el ne-a lăsat două descrieri în acest sens, una a Liturghiei baptismale (unită cu Botezul) și cealaltă, a Liturghiei obișnuite duminicale. Împărtășirea nu era efectuată oricum, pentru primirea acesteia fiind necesară îndeplinirea anumitor condiții. „Nimeni nu poate participa la ea decât numai cel care crede că cele propovăduite de noi sunt adevărate și care a trecut prin baia iertării păcatelor și a renașterii, trăind mai departe așa cum ne-a transmis Hristos. Căci noi nu primim aceasta ca pe o pâine comună și nici ca pe o băutură comună; ci, după cum prin Cuvântul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru S-a întrupat și a avut în vederea mântuirii noastre trup și sânge, tot astfel și hrana transformată în Euharistie, prin rugăciunea cuvântului celui de la El, hrana aceasta, din care se hrănesc sângele și trupurile noastre prin schimbare, am fost învățați că este atât trupul, cât și sângele Acelui Iisus întrupat” (Apologia I, LXVI, p.94). Condițiile esențiale pentru primirea Împărtășaniei erau: Botezul, credința dreaptă și păzirea poruncilor. Astfel, fiecare creștin era pregătit pentru a se uni cu Sfântul Trup și Sfântul Sânge al Mântuitorului. Totodată, Sfântul Iustin atrage atenția asupra confundării pe care mulți o făceau cu misterele zeului Mithra, respingând această părere. „Demonii cei răi, imitând acest lucru, au transmis că aceasta are loc și în misterele lui Mithra, deoarece și aici, în slujbele care se săvârșesc cu prilejul inițierii cuiva, i se pune înainte pâine și un pahar cu apă însoțite de unele formule” (Apologia I, LXVI, p.95).

Filosofia creștină

Filosofia reprezenta pentru Sfântul Iustin mai mult decât o știință pur teoretică sau o posibilitate de a câștiga faimă și ucenici. „Filosofia este bunul cel mai mare și cel mai vrednic de Dumnezeu. Ea singură poate să ne înalțe până la Dumnezeu și să ne apropie de El; iar sfinți cu adevărat sunt numai aceia care-și deprind mintea cu filosofia” (Dialog cu iudeul Trifon, II, 1, p.120). Nu se cuvine să lăsăm acest pasaj fără o explicare suplimentară, altfel riscăm să inducem o părere eronată privind gândirea Sfântului Iustin. Astfel, filosofia de care ni se vorbește aici nu reprezintă un sistem sau o doctrină anume, ci pur și simplu o metodă. Este o metodă atât meditativă, cât și practică, de apropiere a omului de Dumnezeu. Această opinie va fi preluată și dezvoltată de mai mulți Sfinți Părinți, ajungându-se în cele din urmă la concluzia că orice creștin care păzește poruncile evanghelice și are adevărata iubire de Dumnezeu și semeni este un filosof. Cum termenul de filosofie se tâlcuiește prin iubire de înțelepciune, filosoful creștin este cel iubitor de Hristos, Înțelepciunea cea desăvârșită.

Moștenirea spirituală a Sfântului Iustin nu trebuie trecută cu vederea deoarece reprezintă o schimbare paradigmatică a relației dintre filosofia păgână și credința creștină. Mărturia sa reprezintă un act revelator cu conotații importante și actuale înclusiv astăzi. De aceea, Sfântul Iustin se dovedește un profet al cărui glas răsună peste veacuri întregi, îndemnându-ne să nu uităm cum trebuie valorificate modelele culturale actuale.

Onoarea martirilor

Sfântul Iustin a fost unul dintre apărătorii cei mai devotați ai credinței creștine, trimițând două apologii. Una a fost adresată împăratului Antonin, iar cealaltă senatului roman. În cea de-a doua Apologie, Sfântul Iustin argumentează că un creștin nu ar putea să înfrunte moartea cu atât curaj dacă nu ar fi cu adevărat cinstit. Creștinii erau acuzați în acel timp de comportamente odioase, cultul mai ales fiind înțeles cu totul greșit. De aceea, Sfântul Iustin se ridică împotriva judecății nedrepte și spune următoarele: „Eu însumi, pe când mă găseam împărtășind învățăturile lui Platon, auzind de modul în care creștinii erau defăimați și văzându-i că sunt fără teamă în fața morții și în fața tuturor acelora pe care oamenii le socotesc înfricoșătoare, am înțeles că este cu neputință ca ei să trăiască în răutate și pofta plăcerilor. Ce om dedat plăcerilor sau desfrâului care socotește un lucru bun să se hrănească din cărnurile omenești ar fi în stare să îmbrățișeze moartea ca să se lipsească de bunurile lui și nu ar căuta cu tot dinadinsu să se bucure de viața prezentă și să se sustragă magistraților, decât să se expună morții, denunțându-se pe sine însuși? Dar și lucrul acesta au căutat să îl săvârșească demonii cei răi, slujindu-se de oamenii cei lispiți de pietate. Ei au condamnat la moarte pe mai mulți dintre ai noștri, bazați pe calomniile răspândite împotriva noastră și au supus la chinuri pe servitorii noștri, pe copii și pe femei, și, prin chinuri înspăimântătoare, i-au silit să ne impute aceste crime faimoase, pe care, de altfel, ei le săvârșesc pe față.” (Apologia a II-a, XII, p.113)

Liturghia duminicală

Descrierea Liturghiei duminicale a Sfântului Iustin este una dintre cele mai prețioase mărturii ale sale. Ritualul începea prin citirea unor pasaje din Vechiul și Noul Testament, fiind urmată de predica episcopului. După aceea avea loc sfințirea Darurilor, împărtășirea tuturor celor prezenți și trimiterea Împărtășaniei prin diaconi celor bolnavi. Exista și o „Liturghie după Liturghie”, fiind vorba de strângerea de bani pentru ajutorarea celor aflați în nevoi. „În așa-zisă zi a soarelui, se face adunarea tuturor celor ce trăiesc la orașe sau sate și se citesc memoriile apostolilor sau scrierile profeților, câtă vreme îngăduie timpul. Apoi, după ce cititorul încetează, întâistătătorul ține un cuvânt prin care sfătuiește și îndeamnă la imitarea acestor frumoase învățături. Apoi, ne ridicăm în picioare toți laolaltă și înălțăm rugăciuni; după care, încetând noi rugăciunea, așa cum am arătat mai înainte, se aduce pâine și vin și apă, iar întâistătătorul înalță deopotrivă rugăciuni și mulțumiri, cât poate mai multe, la care poporul răspunde într-un singur glas rostind Amin. Și se dă fiecăruia să se împărtășească din cele ce au fost consfințite prin Euharistie, iar celor care nu sunt de față li se trimite Euharistia acasă, prin diaconi. Cei ce se gătesc cu dare de mână și vor, dau fiecare ceea ce voiește, după intenția lui, iar ceea ce se adună se depune la întâistătător, iar el se îngrijește și ajută pe orfani și pe văduve, pe cei lipsiți din vreo cauză, pe cei ce se găsesc în închisori, pe străinii care se găsesc în trecere și, într-un singur cuvânt, el devine purtătorul de grijă al tuturor celor ce se găsesc în nevoi.” (Apologia I, LXVII, p.95).

Sursa: Ziarul Lumina

Comentarii Facebook


Știri recente

La noapte trecem la ora de iarnă

România trece oficial la ora de iarnă. În noaptea de 24 spre 25 octombrie, ceasurile se vor da înapoi, ora 04:00 va deveni 03:00. Astfel, 25 octombrie devine cea mai lungă zi din an, cu…