Biserica Ortodoxă Română sărbătorește astăzi, 3 mai, pentru prima oară, pe Sfântul Ierodion de la Mănăstirea Lainici. Canonizarea Cuviosului Irodion, duhovnicul Sfântului Ierarh Calinic de la Cernica a avut loc în ședința de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 29 octombrie 2010, stabilindu-se ca dată de prăznuire ziua de 3 mai. Proclamarea canonizării a avut loc în data de 1 mai 2011, la Mănăstirea Lainici, unde Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a sfințit noua biserică a Mănăstirii și a oficiat Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor impresionant de arhierei, membri ai Sfântului Sinod, preoți și diaconi.
Momentul a fost marcat prin citirea Tomosului Sinodal de către Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului: Dintotdeauna Sfânta Biserica Ortodoxă cinstește după cuviință oamenii plăcuți lui Dumnezeu care au trăit viața pământească în sfințenie și evlavie și care prin faptă și prin cuvânt au adus folos duhovnicesc în sufletele celor credincioși. Urmând tradiției sfinte a Bisericii Ortodoxe și chemând în ajutor harul Preasfintei și de Viață Făcătoarei și Nedespărțitei Treimi hotărâm ca de acum înainte și în veci starețul Irodion de la Mănăstirea Lainici să fie numărat printre Sfinții Bisericii în ceata cuvioșilor părinți purtători de Dumnezeu și să fie cinstit cu cântări de laudă, cu numele Sfântul Cuvios Irodion de la Lainici. Pentru pomenirea sa statornicim în Duhul Sfânt ziua de 3 mai a fiecărui an, numele lui să fie înscris în Sinaxar, în cărțile de cult, precum și în calendarul Bisericii Ortodoxe RomâneViața Sfântului Irodion de la Lainici
Sfântul Irodion s-a născut în 1821 la București primind numele la botez de Ioan. Pe la vârsta de 20 de ani intră ca viețuitor la Mănăstirea Cernica, sub oblăduirea starețului de atunci, Calinic. În 1846 este tuns în monahism, primind numele de Irodion. Prin viața sa plină de nevoințe devine foarte iubit de toata obștea, impunând mult respect și apreciere chiar și față de starețul său.
În septembrie 1850 starețul său Calinic a fost hirotonit episcop la Râmnicu Vâlcea unde l-a luat și pe Sfântul Irodion pentru a-i fi spre ajutor în refacerea episcopiei amintite ce era într-o vizibilă decădere. La sfârșitul anului 1851 îl va trimite la Schitul Lainici de pe Valea Jiului și îl va hirotoni diacon și apoi preot în anul 1853, numindu-l ecleziarh. Iar în 1854 îl numește stareț la schitul Lainici. Între 1854-1900 starețul Irodion a păstorit 41 de ani acest schit cu mici intermitențe.
După moartea duhovnicului său, Sfântul Calinic, episcopul, își ia ca duhovnic pe ucenicul său Irodion, starețul de la Lainici pe care îl va numi „Luceafărul de la Lainici”. Pentru viața sa curată, Dumnezeu l-a învrednicit cu darul facerii de minuni încă din viață.
Pe 3 mai 1900 Cuviosul Irodion se mută la Domnul. După cum ne informează manastirealainici.ro, la 7 ani de la mutarea sa la Domnul, starețul Teodosie Popescu, la insistențele ucenicului Cuviosului Irodion – ieromonahul Iulian Draghicioiu, cere episcopului Râmnicului blagoslovenia pentru a-l dezgropa, aceasta fiind o foarte veche tradiție monahală, care se păstrează mai ales în Muntele Athos până azi, ca la 7 ani de la moartea monahului se dezgroapă și i se face din nou slujba înmormântării. După ce a fost dezgropat cu toții au rămas surprinși deoarece trupul era întreg și neputrezit. Au raportat episcopului faptul acesta, la care episcopul ar fi exclamat: „Aista mi-ai fost, Irodioane” (adica chiar așa sfânt cu adevărat mi-ai fost, Irodioane).
Însă, i-au făcut slujba înmormântării și l-au pus în mormânt, deoarece Lainiciul nu avea osuar sau gropniță, cum aveau alte mănăstiri mai mari, pentru a fi puse acolo. Cuviosul Irodion fiind în viață, a profețit că la câțiva ani de la mutarea sa la Domnul, Lainiciul va fi pustiit. Ceea ce s-a și întâmplat în Primul Război Mondial. „Fiii mei, să știți că puțin după ducerea mea, schitul acesta va rămâne mulți ani pustiu. Voi, însă, îngropați trupul și nu uitați legămintele călugărești ce le-ați dat lui Hristos” ( Patericul românesc, pag. 472, Ioanichie Bălan).
La mormântul Părintelui Irodion se făceau minuni, se vindecau demonizații și se alungau duhurile necurate. Veneau oamenii atât din toată țara să-și aline durerile și suferințele la mormântul Cuviosului Irodion. În 1929 este numit stareț la Lainici părintele Visarion Toia împreună cu un grup de 6 monahi de la Frăsinei. Printre monahii veniți cu Părintele Visarion erau Calinic Cărăvan, următorul stareț isihast 1952-1975, Părintele Nicodim Sachelarie, Gherontie Ghenoiu și alții.
Datorită faptului că la mormântul Cuviosului Irodion se întâmplau minuni mormântul său a fost profanat de mai multe ori, sustrăgându-se părticele din moaștele cuviosului. De aceea părintele Visarion găsind această situație ingrată, a dezgropat pentru a doua oară moaștele prin anii 1930 (prima fiind în 1907). A pus moaștele într-un alt sicriu mai mic și le-a îngropat la o adâncime de 2,5 metri. La fundul gropii de 2 metri adâncime a săpat altă gropniță mai mică de 1,2/0,7 metri, a pus sfintele moaște în acel sicriu mai mic, le-a îngropat, a pus pământ normal peste ele iar la adâncimea normală a unei gropi de 1,8 – 2 metri a presărat alte oseminte de la alt părinte pentru a deruta pe toți potențialii viitori căutători de sfinte moaște. Toate acestea le-a făcut foarte tainic. Nu știm dacă următorul stareț Calinic Cărăvan a știut această taină. Cert este că următorul stareț de după părintele Calinic, părintele Caliopie 1975 – 1985 a făcut săpături ca să dezgroape sfintele moaște prin 1985. A săpat la 2 metri adâncimea unei gropi normale, a găsit acele oase puse la derută, a astupat groapa și a închis subiectul.
După 1990, cei care au rămas au fost învinuiți, acuzați de diferite persoane evlavioase că nu vor să dezgroape sfintele moaște. Se știa că s-a încercat de către Părintele Caliopie în 1983 dar nu se putea spune deoarece s-ar fi produs confuzie și necredință.
Mitropoliții Olteniei de după 1990; Înaltpreasfințitul Părinte Nestor si Înaltpreasfințitul Părinte Teofan au dorit să canonizeze pe Cuviosul Irodion cercetându-i viața plină de sfințenie, însă noul mitropolit al Olteniei Înaltpreasfințitul Părinte Irineu având evlavie specială la Sfântul Calinic și implicit la duhovnicul său Cuviosul Irodion a demarat procesul de canonizare (cercetare istorică și dezgroparea mormântului).
În ajunul sărbătorii Sfântului Calinic, pe 10 aprilie 2009, cu post de câteva zile și cu rugăciune asiduă, însuși Mitropolitul Irineu împreună cu obștea mănăstirii au participat la dezgropare. Ajungând la 2 metri adâncime s-a dat de acele oseminte străine. Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit a poruncit să se sape în continuarea mormântului, cu toate că era iarbă, însă spre surprinderea tuturor s-a dat de un schelet întreg, însă era alt viețuitor, așa cum scria pe cărămida de sub cap: „Mitrofan schimonahul 1864”.
Î.P.S. Mitropolit Irineu a poruncit să se sape în partea opusă la celălalt capăt al mormântului. La 2 metri adâncime s-a dat de alte oseminte mai vechi la care se pare că se mai umblase. Deja se săpaseră 3 morminte la rând unul în capul celuilalt. Se făcuseră o groapă imensă de 6 metri lungime, 2 metri adâncime și 1,5 metri lățime. Toți se rugau cum puteau și cum știau. La fundul gropii centrale era pământul mai moale, s-a început evacuarea lui și spre surprindere, se întrezărea conturul unei alte gropi mai mici. Au început să apară semne. S-a găsit la 2,1 metri adâncime un toc de bocanc după care au început să apară cuie ce erau aproape descompuse de rugină.
Primul impact vizual pozitiv a fost în momentul când a apărut prima parte din sfintele moaște. Aveau o culoare maronie-portocalie. În al doilea rând erau nefirești de ușoare, ca un pai, ca o hârtie. Iar în al treilea rând au început să emane un miros plăcut. În cele din urmă s-a găsit și cărămida cuviosului Irodion ce i-a fost pusă sub cap.
Astfel s-a descoperit marea comoară ascunsă intenționat a doua oară prin anii 1930 la 2,5 metri adâncime. După 109 ani Sfântul Irodion se lasă a fi descoperit pentru a treia oară. De data aceasta au fost puse într-o raclă la închinare în biserică spre folosul duhovnicesc al tuturor doritorilor și al cinstitorilor sfinților din ceruri.
Sfântul Calinic l-a numit pe cuviosul Irodion „Luceafărul de la Lainici” deoarece cu adevărat a fost un mare luceafăr, un mare luminător și rugător.
