Sfântul Ioan, predicatorul cu gură de aur

Sfântul Ioan Gură de Aur este, fără îndoială, cel mai mare exeget al Sfintelor Scripturi din toate timpurile și cu greu își poate cineva închipui că va fi depășit vreodată de altcineva, până la sfârșitul veacurilor. Sfântul Ioan ne-a lăsat moștenire cea mai vastă operă exegetică din istoria Bisericii. Cea mai mare parte din uriașa sa operă o constituie opera exegetică. Fiind de departe cel mai mare scriitor creștin din toate timpurile – opera sa acoperă 18 volume din clasica Patrologie greacă J.P. Migne -, Sfântul Ioan este în același timp și cel mai mare exeget, informează „Ziarul Lumina”.

Caracterul receptării operei sale exegetice este unul universal. Universalitatea diacronică, dar și geografică a Sfântului Ioan este confirmată și de faptul că drama scindării Bisericii nu a făcut ca el să rămână numai într-una din tradițiile creștine, în Răsărit sau Apus. Sfântul Ioan a rămas în atenția continuă și până astăzi, inclusiv a tradiției exegetice occidentale. Exegeza biblică a Sfântului Ioan a fost în toată istoria Bisericii și a rămas până astăzi fundamentală pentru orice încercare, savantă sau pastorală, de a explica textele sfinte. Astăzi, nici un comentator care se respectă, în Răsărit sau Apus, nu poate ignora comentariile biblice ale Sfântului Ioan.

Scurte considerații privind opera exegetică

Cât privește Vechiul Testament, Sfântul Ioan ne-a lăsat un foarte consistent comentariu la Cartea Facerii (67 omilii; 559 coloane PM), tradus și în limba română de părintele Dumitru Fecioru, la Profetul Isaia și la Profetul Daniil. În afară de acestea, Sfântul Ioan are numeroase cuvântări consacrate unor evenimente sau unor personaje din istoria biblică (vezi celei trei cuvinte la Macabei, Despre David și Saul, Despre Ana, La Daniil și la cei trei tineri etc.). Dintre Evanghelii comentează numai Evanghelia după Matei și Evanghelia după Ioan, dar are însă o serie numeroasă de omilii la parabolele specifice Evangheliei după Luca (Vameșul și fariseul ș2ț, Fiul risipitor, Samarineanul milostiv etc.), la episoade consemnate numai de Luca (Femeia cea păcătoasă, Zaheu Vameșul etc.), ca și în legătură cu teme predilecte Evangheliei după Luca, cum sunt pocăința, bogăția, sărăcia. Sfântul Ioan ne lasă, de asemenea, un comentariu extraordinar la cea de-a doua carte a Sfântului Luca, Faptele Apostolilor. Comentariul său la Faptele Apostolilor este în egală măsură un vast tratat de pnevmatologie și eclesiologie. Sfântul Ioan comentează toate epistolele pauline. Dragostea Sfântului Ioan Gură de Aur pentru Sfântul Apostol Pavel este recunoscută. Este autorul biblic căruia îi arată o atenție cu totul deosebită, în afara comentariilor la epistole, dedicându-i o serie de șapte omilii. Cucerit de Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Ioan Gură de Aur nu lasă necomentată nici minuscula Epistolă către Filimon, căreia îi acordă 18 coloane în PG. Între Sfântul Ioan și Sfântul Pavel există o relație spirituală atât de intensă, încât se creează impresia că sunt contemporani. Exegeza Sfântului Ioan este una prin excelență pastorală, urmărește hrănirea și edificarea duhovnicească a credincioșilor. Sfântul Ioan mărturisește deseori acest lucru. Se vede și din faptul că acordă Epistolelor pastorale un spațiu mai extins decât altor epistole de același volum.

Nu ni s-au păstrat decât fragmente, în cunoscutele Catenae, din comentariile Sfântului Ioan la Epistolele sobornicești și, de asemenea, Sfântul Ioan nu comentează deloc Apocalipsa din cauza faptului că la vremea aceea, în Biserica Răsăritului, aceasta nu era încă acceptată în canonul Noului Testament sau, oricum, erau ezitări serioase.

Exegeza Sfântului Ioan la cărțile biblice nu este una academică sau științifică în sensul strict al cuvântului, ci este una prin excelență bisericească sau pastorală, având drept obiectiv edificarea credincioșilor și a Bisericii. Așa cum este bine cunoscut, comentariile biblice ale Sfântului Ioan sunt omilii exegetice rostite, majoritatea lor, în Biserică. Exegeza propriu-zisă este dublată de o foarte consistentă parte parenetică. Exegeza Sfântului Ioan este articulată direct aspectelor practice ale vieții credincioșilor și ale societății contemporane lui, îndemnurile practice fiind nelipsite în toate omiliile sale. El învață poporul cu dorința ca cele învățate să devină faptă, nu să rămână știință. Tonul omiliilor sale este foarte viu și personal. Sfântul Ioan se află într-un continuu dialog, uneori retoric, alteori foarte real, cu auditoriu, cu autorii cărților comentate, cu Dumnezeu Însuși.

Scripturile sunt scrise de Duhul Sfânt

Pentru Sfântul Ioan, Scripturile sunt dumnezeiești, sunt trimise de Dumnezeu. ‘Aceste scrieri sunt trimise de Dumnezeu, dar le-a primit Moise’, scrie în comentariu la Facere. ‘Moise ne grăiește toate cuvintele sale insuflat de Duhul; Moise i-a împrumutat limba, iar harul Duhului ne învață prin el lămurit totul.’ Autorul Scripturilor este Dumnezeu Însuși, aghiografii nu fac decât să primească și să consemneze cele primite de la Dumnezeu. ‘Dumnezeieștile Scripturi sunt scrise de Duhul Sfânt!’

Convingerea Sfântului Ioan Gură de Aur este că pecetea Sfântului Duh se regăsește până și în ultima particulă din textul Sfintei Scripturi. De aici și râvna Sfântului Ioan de a explica și cel din urmă cuvânt al Scripturii.

‘Mare și nespusă este, iubiților, comoara cuvintelor Scripturii… – spune altundeva Sfântul Ioan. Vă rog pe toți să nu treceți cu ușurință pe lângă cele scrise în dumnezeieștile Scripturi. Nu-i nici un cuvânt scris în Scriptură care să nu cuprindă în el mare bogăție de înțelesuri; și pentru că fericiții profeți au scris inspirați de Duhul Sfânt, de aceea, cele scrise de ei au o mare comoară ascunsă în ele… Nu este silabă, nu este virgulă din Scriptură în care să nu se afle comoară ascunsă în adâncul ei.’

Dacă Scripturile poartă în așa măsură pecetea dumnezeirii, este foarte clar pentru Sfântul Ioan Gură de Aur că înțelegerea acestora nu este posibilă fără asistența și iluminarea Duhului Sfânt. Urmând și în această privință marelui său dascăl, Sfântul Apostol Pavel, care spune că cele dumnezeiești nu pot fi înțelese decât de omul duhovnicesc – a se citi omul îndumnezeit -, Sfântul Ioan spune pe ton foarte categoric că: ‘Dumnezeiasca Scriptură nu are nevoie de înțelepciunea omenească pentru înțelegerea celor scrise în ea, ci de descoperirea Duhului’.

Despre folosul și desfătarea aduse de citirea Sfintelor Scripturi, Sfântul Ioan scrie: ‘Plăcută este o câmpie cu flori, un paradis, dar cu mult mai plăcut este a citi Scripturile. Acolo sunt flori care se ofilesc, aici sunt înțelesuri care înfloresc; acolo un zefir care adie, aici adierea Duhului Sfânt; acolo sunt spini care o împrejmuiesc, aici pronia lui Dumnezeu stă la temelie; acolo cântă greierii, aici profeții glăsuiesc; acolo plăcerea de a privi, aici folos din citire. Paradisul este într-un loc, Scripturile sunt pretutindeni în lume….’ (Omilie despre Rai și despre Scripturi, Despre iubirea lui Dumnezeu pentru noi, traducere de pr. Victor Manolache, Editura Bizantină).

Căi alternative și complementare Sfintelor Scripturi

Deși cucerit întru totul de Sfintele Scripturi – cărora le dedică aproape întreaga sa energie creatoare -, Sfântul Ioan este departe de a promova un exclusivism biblic sau un monopol al Sfintelor Scripturi în sfera cunoașterii teologice sau cea a comunicării omului cu Dumnezeu. Pentru o hermeneutică biblică hrisostomică, este foarte important de consemnat că Sfântul Ioan vorbește foarte clar și cu insistență și de alte căi de cunoaștere teologică, și de dialog între Dumnezeu și om, alternative sau complementare Sfintelor Scripturi.

Această atitudine hermeneutică a Sfântului Ioan Gură de Aur, care respinge absolutizarea Sfintelor Scripturi, este exprimată în două direcții. Pe de o parte, prin afirmarea unor căi alternative la Sfânta Scriptură de cunoaștere teologică și de comunicare cu Dumnezeu și, pe de altă parte, prin valorizarea Sfintelor Scripturi prin raportare la istorie, adică prin respingerea autonomiei Bibliei sau a considerării acesteia ca mărime în sine, suficientă sieși.

Sfântul Ioan se referă deseori la o comunicare prin dialog direct între Dumnezeu și oameni. Acesta cunoaște două etape: una este perioada de început a omenirii și cealaltă este perioada de după Întruparea Cuvântului lui Dumnezeu și Pogorârea Sfântului Duh. Comunicarea directă și nemijlocită este, după mărturia Sfântului Ioan, superioară celei prin Scripturi.

Începând comentariul la Evanghelia după Matei, Sf. Ioan face o afirmație surprinzătoare, cu trimitere la locul Sfintelor Scripturi în iconomia dumnezeiască: ‘Ar fi trebuit să nu avem nevoie de ajutorul Sfintelor Scripturi, ci să avem o viață atât de curată, încât harul Duhului să fi ținut locul Sfintelor Scripturi în sufletele noastre. Și după cum Sfintele Scripturi sunt scrise cu cerneală, tot așa ar fi trebuit ca și inimile noastre să fi fost scrise de Duhul Sfânt’. Reia apoi afirmația făcută la începutul comentariului la Cartea Facerii: ‘Dumnezeu nu a vorbit prin scrieri cu Noe, cu Avraam și cu urmașii lor, Iov și cu Moise, ci a vorbit față către față, pentru că a găsit sufletul lor curat. Când însă întreg poporul a căzut în grele păcate, atunci da, a fost nevoie de scrieri, de însemnarea în scris a tuturor faptelor și cuvintelor lui Dumnezeu’.

Menționam faptul că această vorbire directă a lui Dumnezeu cu oamenii are și o a doua etapă, foarte importantă. Iată ce spune Sfântul Ioan despre aceasta: ‘Același lucru s-a petrecut nu numai pe vremea sfinților din Vechiul Testament, ci și pe vremea sfinților din Noul Testament. Dumnezeu n-a dat ceva scris Apostolilor, ci în loc de scrieri le-a făgăduit că le va da harul Duhului, zicând: Acela vă va aduce aminte de toate’.

Marele și unicul exeget al Sfintelor Scripturi nu se teme să avanseze și o ierarhizare a acestor căi de comunicare, așezând comunicarea prin Scripturi pe locul secund, numind-o cea de-a doua cale sau al doilea leac.

De asemenea, răspunzând la întrebarea de ce Sfintele Scripturi nu au existat dintru început, Sfântul Ioan Gură de Aur își oferă prilejul de a vorbi pe larg despre o altă cale de comunicare de vorbire a lui Dumnezeu cu oamenii, altă cale de cunoaștere teologică, cea prin intermediul creației.

Experiență personală, nemijlocită a Dumnezeirii

Sfântul Ioan Gură de Aur vorbește despre posibilitatea experierii directe, personale și nemijlocite ca fiind, de fapt, cale prin excelență de cunoaștere a lui Dumnezeu. El face o foarte interesantă asociere a experienței pe care o facem din lucruri (experiența contactului nostru nemijlocit cu lucrurile, cu realitățile) cu cuvântul Scripturii. Este clar că pentru Sfântul Ioan Gură de Aur cele două repere se regăsesc separat și se verifică reciproc. Insistența cu care Sfântul Ioan aduce în discuție proba experienței nemijlocite este un argument că întemeierea noastră este în lucruri.

Ajuns față în față cu realitățile dumnezeiești, Sfântul Ioan Gură de Aur își exprimă neputința de a le pătrunde cu mintea și mai ales aceea de a le exprima. Nici un cuvânt nu poate explica lumina dumnezeiască, slava, strălucirea, prăznuirea… Singura cale de acces este propria experiență. Experiența nemijlocită a realităților (a lucrurilor) este un concept gnoseologic și hermeneutic fundamental în teologia Sfântului Ioan, pe care-l vom regăsi constant în întreaga teologie patristică răsăriteană până la literatura mărturisitoare a Părinților din secolul al XX-lea.

Experiența personală nemijlocită a întâlnirii cu Dumnezeu are o singură motivație și o singură finalitate: dorul după Dumnezeu ca Creatorul, Proniatorul și Mântuitorul omului și împlinirea acestui dor prin apropierea de El, prin vederea Lui, prin bucuria de a fi în preajma Lui și a te împărtăși nemijlocit de iubirea Lui. Împărtășirea de iubirea lui Dumnezeu și împărtășirea iubirii tale lui Dumnezeu este sensul ultim al existenței omului. Experiența proprie este singura cale de a cunoaște această iubire dumnezeiască, și nu vorbirea cuiva despre aceasta, oricât de desăvârșită ar fi această vorbire. ‘Nu există, nu este nimic care să nu fie biruit de dorința arzătoare a omului. Când este însă vorba de dorul omului după Dumnezeu, acesta este mai înalt (mai presus) decât toate. Și nici foc, nici sabie, nici sărăcie, nici boală, nici moarte, nici altceva din toate acestea nu sperie pe cel care a dobândit o astfel de dragoste. Ci, pe toate nesocotindu-le, se va înălța (va zbura) spre cer și nu va fi cu nimic mai prejos decât cei care petrec acolo, nevăzând nimic altceva, nici cer, nici pământ, nici mare, ci având privirea ațintită spre o singură frumusețe, ce a slavei aceleia. Și nici tristețile vieții acesteia nu vor putea să-l umilească, nici dacă s-ar bucura de cele folositoare și de îmbucurătoare nu s-ar semeți și lăuda. Să râvnim această dragoste (căci asemenea acesteia nu mai este nici una) și pentru cele prezente, și pentru cele viitoare, sau, mai bine, înainte de acestea, pentru însăși natura iubirii. Căci astfel vom scăpa și de chinurile acestei vieți și de cele ale veacului viitor, și ne vom bucura (desfăta) de Împărăție. Cu toate acestea, nici izbăvirea de gheenă și nici desfătarea Împărăției nu sunt atât de mari ca cele ce urmează a vă spune: infinit mai mare decât toate acestea este a avea pe Hristos a fi iubit de Hristos și a iubi pe Acesta’ (fragment din Omilii la Romani).

Principii gnoseologice și hermeneutice teologice fundamentale

Sfântul Ioan Gură de Aur ilustrează cu multă claritate principii gnoseologice și hermeneutice teologice fundamentale, pe care le vom regăsi la Marii Părinți ai Bisericii, de la Sfântul Grigorie Teologul la Sfântul Grigorie Palama și pe care teologia academică ortodoxă contemporană le recuperează astăzi din ce în ce mai convingător, deși poate prea încet.

Primul principiu este acela conform căruia adevărul nu este în cuvinte, ci în lucruri sau, altfel exprimat, adevărul nu se confundă cu exprimarea lui: altceva este adevărul, altceva vorbirea despre adevăr. Confundarea adevărului cu exprimarea lui are consecințe din cele mai nefaste.

Al doilea este acela conform căruia exprimarea în cuvinte, oricât de reușită ar fi, nu poate epuiza niciodată adevărul despre care vorbește. Acest principiu este definit în tradiția teologică răsăriteană prin conceptul de apofatism, care este deseori confuz perceput.

Un al treilea este cel care percepe cunoașterea ca pe un proces de comunicare între subiecți personali. Nu există cunoaștere și nici înțelegere decât între existențe personale, între oameni întreolaltă și între oameni și Dumnezeu. În aceste condiții, cunoașterea și înțelegerea au o finalitate foarte concretă: comunicare dintre cei doi ca eveniment existențial și vital, comunicare ca relație de iubire, comunicarea ca viață. Nu este de conceput pentru gnoseologia și pentru hermeneutica teologică actul cunoașterii și al înțelegerii care ar presupune un singur subiect uman și o sumă de informații eventual cuprinse în cărți sau baze de date.

Un al patrulea principiu privește evitarea exclusivismului biblic. Acesta decurge din aplicarea celor precedente la Sfintele Scripturi. În viziunea Sfântului Ioan Gură de Aur, Sfintele sau Dumnezeieștile Scripturi, cum le numește cel mai adesea, sunt una din multele căi de comunicare dintre Dumnezeu și om. Ele nu pot fi corect înțelese decât ca parte a iconomiei dumnezeiești, a istoriei iubirii lui Dumnezeu față de oameni. Ele sunt, așa cum le caracterizează Sfântul Ioan, o imensă corespondență de dragoste între Dumnezeu și oameni.

În fine, ultimul principiu gnoseologic expus cu multă claritate de interpretul cu gură de aur ar propune iubire ca pe cea mai desăvârșită cale de cunoaștere și de înțelegere. În cele din urmă, comentând Sfintele Scripturi, Sfântul Ioan Gură de Aur nu rămâne niciodată captiv textului, scrierilor cum spune el, ci devine exeget al realității fundamentale despre care acestea dau mărturie și care se rezumă în: iubirea lui Dumnezeu pentru oameni. Iubirea lui Dumnezeu pentru noi este cheia hermeneutică principală cu care Sf. Ioan deschide intrarea spre înțelesurile adânci și nesfârșite ale Dumnezeieștilor Scripturi. Exprimarea cu toată claritatea a funcției cognitive excepționale și singulare pe care o are experiența proprie și care nu se poate compara cu aceea pe care o realizăm prin cuvânt sau prin orice alt mijloc al minții. Este motivul pentru care am adăugat titlului inițial al congresului nostru și enunțul: Sfântul Ioan Gură de Aur, Exeget al iubirii dumnezeiești.

Comentarii Facebook


Știri recente