Sfântul Ioan Iacob Hozevitul va fi cinstit la Crăiniceni, localitatea natală a sfântului. În acest an sunt organizate manifestări speciale la Biserica din localitate, precum și la casa unde s-a născut sfântul Ioan Iacob Hozevitul.
Mai multe detalii despre programul sărbătorii a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Constantin Pânzariu, protopop de Darabani: „Pomenirea și cinstirea Sfântului Ioan Iacob o vom face în ziua de 5 august la Biserica parohială ‘Sfânta Treime’ din satul Crăiniceni. În ajunul zilei sfântului vom săvârși slujba Vecerniei, iar a doua zi vom oficia Utrenia și Sfânta Liturghie. În ziua de 5 august pe la prânz, după săvârșirea Sfintei Liturghii, vom merge în procesiune la casa sfântului aflată la câteva sute de metri de Biserica parohială. Aici, vom citi acatistul sfântului, dar vom citi și din poeziile frumoase ale Sfântului Ioan Iacob Hozevitul”.