Sfântul Ioan Iacob de la Neamț este sărbătorit mâine în Biserica Ortodoxă Română

Biserica Ortodoxă Română îl pomenește mâine, 5 august, pe Sfântul Ioan Iacob Hozevitul. S-a născut la 23 iulie 1913 în satul botoșănean Crăiniceni și a avut numele de botez Ilie. A intrat în obștea Mănăstirii Neamț, primind numele de Ioan. În anul 1953 Sfântul Ioan Iacob s-a retras la peștera numită Chilia Sfintei Ana, unde a viețuit până în vara anului 1960, când a trecut la cele veșnice.

Mai multe date biografice cu privire la viața sfântului a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Vasile Ghindăoanu, profesor la Seminarul Teologic Veniamin Costachi de la Mănăstirea Neamț.

„Sfântul s-a născut în satul Crăiniceni, comuna Păltiniș, județul Botoșani într-o familie de țărani credincioși primind la botez numele de Ilie. Urmează Gimnaziul ‘Mihail Kogălniceanu’ și Liceul ‘Dimitrie Cantemir’ din Cozmeni, Cernăuți. În vara anului 1933 a intrat ca viețuitor în obștea Mănăstirii Neamț. La 8 aprilie 1936 este tuns în monahism primind numele de Ioan, iar în noiembrie în același an merge împreună cu alți doi călugări să se închine la mormântul Domnului. Apoi, rămâne definitiv în Țara Sfântă unde se nevoiește în obștea Mănăstirii ‘Sfântul Sava’ de lângă Bethleem. La 14 septembrie 1947 este hirotonit preot în Biserica ‘Sfântului Mormânt’ și apoi numit egumen la Schitul românesc ‘Sfântul Ioan Botezătorul’ de la Iordan. După 5 ani de ascultare se retrage cu ucenicul său monahul Ioanichie Pârâială în pustiul Hozeva aproape de Ierihon. Aici, se nevoiesc 8 ani de zile în peștera ‘Sfânta Ana’ de pe Valea pârâului Horat. La 5 august 1960, când avea 47 de ani, cuviosul Ioan Iacob se mută la cereștile locașuri și este înmormântat în peștera unde s-a nevoit”, a spus părintele Vasile Ghindăoanu.

Comentarii Facebook


Știri recente